Ce să pui pre păcătosul Să-i oprească tot folosul,

Și pre dracul din direapta Să i-l pui, când vei da plata.

Când i s-a face giudețul, Să-l scoață de gât cu hățul,

Și ruga la greutate Să i să-ntoarcă-n păcate.

Zâlele să-i tai și vacul, Boieria să-i ia altul,

Și cuconii să-i rămâie Cu muierea-n sărăcie.

Și să-i strămutez ficiorii Să ceie cu cerșetorii,

Să fie goniț din casă

Și din odihnă să-ș iasă. Și datornicii să-i cerce Averea toată ce-ș fece, Și streinii să-i apuce Agonisita cea dulce. Să n-aibă să-i osfintească, Nice săracii să-i crească, Ce să pieie cu ocară, Cu tot rodul său din țară. Într-un rând de rod ce trece, Cu tot numele să-ș sece, Să să-ntrebe și păcatul A părinț ce-au aplecatu-l, Și să n-aibă osfinteală Maică-sa despre greșală. Și să le fie cu Domnul Pâra, să-i vază tot omul De pre pământ cum s-or șterge, Pentr-a lor fărădelege, Că nu ș-au adus aminte Să facă milă-nainte. Ce când i-au venitu-i toană, Au luat mișel în goană, Om cu inema smerită, Să-i dea moarte ovilită, C-au iubit din tot îndemnul De i-au venitu-i blăstămul. Și s-au dosât de ferice, De departe stând cu price.

Ca-n cămeșe să va-nvește În blăstăm, ticăițește, Și ca apa i-a-mplea zgăul Blăstămul, cu de tot răul, Și ca măduha-n ciolane Să să-mbrace, ca-n căftane, Și cu brâu ce-a vrea să-ncingă Cu blăstămul să să strângă, Pentr-acest lucru de ură Ce-m fac la Domnul trăsură, Grăind asupră-mi de suflet Cu vicleșug, cu rău cuget. Ce tu, Doamne, să-ț faci milă, Când îm vez de greu și sâlă. Și pentru svântul tău nume, Ce țî să vestește-n lume, Fă și de mine căutare, Și cu mila ta cea mare, Doamne, tu mă izbăvește De la rău ce mă tâlnește, Că sunt mișel, și de smântă Mi să inema spământă. Ca lăcusta, când strâng cortul, Sunt scuturat gios cu totul. Și genunchile m-slăbiră De post, de să schimosâră Pelíțele de grăsâme, De mustrat ce-s în mulțâme. Văzându-mă tins afară, Cu capul lor clătinară. Ce tu, Dumnezău Domn svinte, Agiutoriul tău trimite, De mă scoate-ntr-a ta milă, Să cunoască a ta sâlă Și mâna ta cea direaptă,

Doamne, cu carea faci plată.

Ei să blasteme-mprotivă Dintr-á lor gură zlobivă,

Iară tu, Dumnezău svinte, Să-mi urez dulce cuvinte.

Carii asupră-mi să scoală, Răul să le cază-n poală,

Iară șerbul tău să aibă Bucurie de oslabă.

Și ceia ce-m fac nepace, În rușine să să-mbrace,

Prin veșmânt de sărbătoare Să să-mbrace-n strecătoare.

Mărturisi-voi de bine Lui Dumnezău, cum să vine,

Și cu rostul mieu-n zbor mare Îl voi făli cu cântare.

Că stătu dintr-a direapta A mișel cu oaste gata,

De i-au scos de la pierire Sufletul spre mântuire.

PSALMUL 109

Zâsă Domnul Domnu mieu să șază

De-a direapta sa-n scaun dând rază, Pănă când pizmașii de supt soare

Ț-voi așterne-i pre toț supt picioare. Toiag de putere ț-va trimite

Domnul din Sion, Dumnezău svinte, Și pre toț pizmașii ț-vei învince,

De țî s-or pleca fără de price. Că cu tine ț-este boieria La zua ce ț-vei ivi tăria, În strălucori de svinț ce-i ivi-te Într-aceea zî, Dumnezău svinte. Din pântece te-au născut mainte De luceafăr al tău svânt părinte. Giuratu-ș-au Domnul giurământul Și nu-ș-va schimba căind cuvântul. Tu ești preut în veci pentru țară, De rădici ca Melhisedec sfară. Și Dumnezău ț-este din direapta, De ț-va tăia pizmașii cu spata. La zî ce l-or întărâta craii, Îi va călca-n picioare cu caii. Și ș-vor lua giudețul păgânii, Că li s-or nădi la stârvuri cânii. Și capete pre gios vor fi multe, Ce vor fi de la război căzute. Apă de pre părău va bea-n cale, Când va nălța capul oștii sale.

PSALMUL 110

Mărturisi-mă-voi ție, Doamne svinte*, Cu inema mea cu toată denainte A tot sfatul de direpț într-adunare, De a tale, Doamne, lucruri, că sunt mare

• 4,4,4

Și cercate întru voia ta din toate. Lucrul tău și cuviința cine poate Să le spuie, și de svânta-ț dereptate Ce trăiește în toț veci cu bunătate? Ț-ai făcutu-ț de ciudese pomenire, Că ești ieftin și milost, Doamne, din hire. Carii sunt de-ț au de teamă, le dai hrană, Pentru legământ bătrân făcând pomană. Cu tăria lucrurilor ț-ai dat știre Gloatei tale ce i-ai fost de izbăvire, Că i-ai datu-i cu uric țară păgână. Adevara și giudețul ți-i pre mână, Și poruncile țî-s tare și crezute, ’N dereptate ș-adevară-n veci făcute. Ț-ai trimisu-ț gloatei tale mântuință, Poruncindu-i preste veci lege-n credință.

Svânt îț este și-nfricat cinstitul nume Și de mare cuviință preste lume. Frica ta dă-ncepături de-nțălepciune, Cunoștință tuturor spre-nvățuri bune. Cinstea ta, Doamne, și lauda trăiește Preste vecii preste toț, de te mărește.

PSALMUL 111

Ferice va fi de omul Ce să va teme de Domnul, În porunca lui cea svântă Stând cu voaie, fără smântă. Că va fi tare-n credință Pre pământ a lui sămânță, Rod dirept să va chema-să Și bișug într-ă lui casă, Și-i va trăi dereptatea Preste veci în toată partea. Și la-ntunerec de ceață Va vedea lucori de viață. Că direptul și milosul El să-ndură-n tot folosul Și cu mână largă-mparte Din direaptă bunătate. Acela devreme-ș caută Răspuns bun la zî de plată. Și-n giudeț să nu-l clătească Rău, ce-n veci să-l veselească. Cu pomană stătătoare Va fi direptul supt soare, Și de veste rea nemică Nu-l va împresura frică. Că inema-i este gata La Domnul să-ș ceie plata. Să stea cu inemă tare, Fără frică, la căutare, Pănă va prăvi să-ș vază Pizmașii săi duș să-i piarză. Pentr-aceea ș-dă și-mparte A mișei din bunătate, Să-i trăiască dereptatea Preste veci în toată partea. Și i să va nălța steagul, De s-a slăvi-n tot șireagul.

Și prăvindu-i tot folosul, Să va scârbi păcătosul, Și cu dinții în scrâșcare Să va topi la certare, Că va pieri necuratul Cu pofta sa din tot svatul.

PSALMUL 112

Lăudaț, cuconi, pre Domnul, Să s-auză în tot omul, Lăudațî-i svântul nume, Să s-auză preste lume. Și blagoslovit să-ț fie, Doamne, numele-n vecie. De unde soare dă rază Pănă-n scapăt ce s-așază, Lăudatu-i-i svânt nume Și nalt de toț ce-s în lume. Preste ceriuri să lățește Slava lui, de să vestește. Cine este, Doamne svinte, De cât tine mai nainte? Că descaleci preste nalturi, De prăvești în toate laturi, De vez ceriul și pământul, Vez mărețul și smeritul, De scoli săracul din tină, Și cu direapta ta mână Din gunoi rădici în slavă Pre mișel fără zăbavă, De-l pui să șază cu craii, Să-ș petreacă dulce aii, Cu boierii și cu gloată Să-ș petreacă viața toată. Și din stearpă rădici maică Cu casă-n cuconi, să-i placă.

PSALMUL 113

Din Eghipet Izráil când mearsă, Iiacov cu-nfemeiată casă, La moșie să-ș margă bătrână, Din țară urâtă și streină. Lui Dumnezău gătind la Iúda1 Să-ș încuscre cu Izráil ruda, Marea văzu și fugi să sece, Iordanul2 apele ș-desfece, Măgurile c-areții săltară Și munțâi ca mieii să giucară. Ce ț-fu, mare, de mergi înspăimată? Și tu, Iordan2 cu apa lată, Ce te-ntórsăș de ț-ai făcut spaimă? Și voi, munț, ce giucaț fără samă, Ca mieorii săltând, și voi, dealuri, Ca mieii giucând în toate laturi? De fața ta, Doamne, să strămută

1 Pronunțat I-u-.