2 Pronunțat I-or-.

Tot pământul și stă de te-ascultă, Când ț-ai ivit a ta svântă față, Lui Iiacov de i-ai fost povață, Când ai întors stânca-n tău de ape Și din bolovan izvor să scape.

Nu-ț da, Doamne, nimărui pre lume, Ce-ț dă slavă svântului tău nume, Pentru mila ta și dereptatea, Să nu zâcă toț din toată partea, Cu păgânii să ne pâșcăiască : „Unde-i Domnul să vă folosască?“ Ce tu, Doamne, ceriul și pământul Le-ai făcut din voaie cu cuvântul, Iară idolii ce-ș scot în hvală Păgânii, le-a fi-le de sminteală. Că aúrul n-a sta să le-agiute, Nice-argintul la greu să-i asculte. Gură au, și nu pot să răspunză, Ochi și urechi, și nu văd, s-auză. Au și nări, nu pot să mirosască, Și mâni au, nu pot să pipăiască. Au picioare, și n-or putea merge, Sunt și muț, de nu pot face lege. Tocma să le fie cine-i face Și-ș cer de la dânșii dar și pace. Iară casa lui Izráil are Agiutori pre Domnul ș-așezare. Casa lui Aron să-ncrede-n Domnul, Agiutor li-i și scut în tot omul. Carii cătră Dumnezău au teamă Le agiută Domnul și-i întramă.

Pentru noi Dumnezău să grijește Și cu bișug ne blagoslovește. Dat-au Domnul bună cuvântare Casii lui Ilzráil și spori mare, Și casii lui Aron îi urează Zâle bune și bișug să vază. Ș-au blagoslovit fără de samă, Mici și mare, ce-au de Domnul teamă. Pre deasupra să vă mai trimiță Dar și milă Domnul din ființă, Și-n cuconii voștri să să vază Dar și bine cu spori, să să-ncrează. Și să fiț blagosloviț de Domnul, Ce-au fapt ceriul, pământul și omul. Ceriul ceriurilor pentru Domnul, Pământul l-au datu-l a tot omul. Morțâi, Doamne, nu ti-or lăuda-te, Nice cei din iad, din răutate, Ce noi cești vii îț vom ura bine În veci, Doamne, precum țî să vine.

PSALMUL 114

Iubit-am de-aceasta că mi-aude Glasul rugii Domnul, de-m răspunde, Plecându-ș urechea să mă sâmță, În zî ce l-voi striga cu credință. Când mă iau durori de moarte-n hoarbă, Cu primejdi de iad vrând să mă soarbă, Atunci când mă află de tot răul, Strig pre Domnul, de-mi iușoară greul : „O, Doamne, tu-m ia mișelul suflet De la greu ce-m vine preste cuget!“ Că ești Domn mílost, cu ieftinețe, Și tuturor te-arăț cu blândețe, Și pruncilor le faci socotință, Ca cela ce ești Domn de priință. Mi-ai căutatu-mi cătră plecăciune, De mi-ai trimis, Doamne, iertăciune. Și mișelul mieu suflet s-a duce La odihnă și răpaos dulce, De la moartea de la cea urâtă Ce s-a-ntoarce, la viață dorită. Ș-au ivitu-ș Domnul bunătatea, De mi-au iușuratu-mi greutatea. Că m-au scos din scârbele din toate Și sufletul mi-au scos de la moarte,

Ochii de la lacrămi de plânsoare,

Picioarele de lunicătoare.

Și-i voi sluji cântând cu dulceață

Lui Dumnezău în țara de viață.

PSALMUL 115

Am crezut, Doamne, c-oi face* Să-m plinesc graiul cu pace, Ce eu m-am scăpat departe, De n-am plinit nici o parte.

• 4 perechi.

Ce eu, buiguit de minte, Zâș de tot omul că minte. Și cu ce ț-voi face plată, Doamne, de milă-ndurată, În toate ce-m dai spre bine Cu spori mare de la tine? Cu păhar de biruință Ț-voi închina cu credință Și ț-voi striga svântul nume, Doamne, de să va-ști-n lume De rugi, de făgadă grasă Ce ț-voi jărtvi-n svânta casă. Că-ntre fața ta cea svântă Svinții li-i moartea cinstită, Și de dânsă nu li-i greață, Că li să schimbă spre viață. O, Doamne, să-m cauț de rugă, Că-ț sunt șerbul tău și slugă, Fii1 din șarbă cumpărată, Din șerbie scos cu plată. Obez și ferecătură Mi le-ai rumpt, că-ț sunt făptură. Și cu jărtva cea de pace Hfală numelui ț-voi face, De la greu ce ti-oi striga-te, Că-m răspunz cu bunătate. Rugi ce-ț am făgăduite Țî le voi da, Doamne svinte. Când să strâng oameni grămadă

1 Fiu.

În cinstita ta ogradă, Unde-ț este svânta casă, De sloboade zare deasă De dar și de bunătate, În Ierusalim cetate.

PSALMUL 116

Lăudațî-l toț pre Domnul, Păgânii toț și tot omul, Că ș-au pus mila cea mare Preste noi cu așezare, Ș-adevara lui cea svântă Custă-n veci fără de smântă.

PSALMUL 117

Mărturisițî-vă cătră Domnul, Că-i cu bine din veci pre tot omul. Casa lui Izráil să grăiască Că-i Domnul milost și să trăiască. Casa lui Aron să strige tare Că i-i mila din veci pre-așezare. Și să zâcă toț carii au teamă De Domnul că-i milost fără samă. Am strigat pre Domnul, având scârbă, Și mi-au iușurat greul din gârbă. Dumnezău mi-agiută de n-am frică Despre om să-m vie rău nemică.

Domnul mi-este scut și bunătate, Și pizmașii nu pot sta să-m caute. Mai bine-i a nedejdiui-n Domnul, Decât a să răzăma spre omul. Mai bine să-ț aibi cu Domnul traiul, Decât să nedejdiuiești spre craiul. Toț păgânii ce mă-ncungiurară Cu Domnul i-am întirit din țară. Că mă-ncungiurară cu oști late, Ce Domnul mi i-au luat din spate, Că mă-ncungiurară cu șireaguri, Ca albina ce șede pre faguri, Și ca spinii ce-i arde pojarul, Am trecut preste dânșii cu carul. Și cu svântul tău, Dumnezău, nume Mi-am supusu-mi pizmașii din lume. De-am și surupatu-mă de râpă, Tu m-ai rădicat, Doamne, de pripă. Că mi-i Domnul stâncă și cântare, Și la greutate mi-i scut tare. Glasuri de bucurie-mpreună La direpț în tabără răsună De Dumnezău, că ș-au tins direapta, De-au îngrozât pizmașii cu spata. Cu direapta Domnul mă rădică, De merg la război fără de frică. Domnul cu direapta sa-n vârtute Mi-au datu-mi izbândă pre oști multe. Nu voi muri, ce voi custa-n viață Și-l voi mărturisi cu dulceață. Că de mi-au dat Domnul și certare,

M-au ferit de moarte, de pierzare. Deșchidețî-mi ușea dereptățâi Și voi intra din lontrul cetățâi, De voi mărturisi prin tot omul Bunătăț și milă ce-am de Domnul. Poarta ceasta Domnul o gătează Pentru să-ntre direpții să șază. Mulțămăscu-ț că mi-auzâș greul. De m-ai mântuit de la tot răul. Piatra ceea ce nu socotiră Lucrătorii la zid ce zidiră, Aceasta s-au pus la unghi aleasă De la Domnul minunată-n casă. Că aceasta-i de la Domnul dată, Între ochii voștri minunată, Și aceasta-i zua ce-au fapt Domnul, De-i de bucurie a tot omul, Și cu veselie să-ș petreacă Direpțâi într-însă, să le placă. O, Dumnezău, tu ne dă izbândă De la tine cu spori de dobândă. Blagoslovit îț este svânt nume Carele vii cu Domnul în lume. Voauă încă să să nărocească De la casa cea dumnezăiască. Și tu, Doamne svinte, ț-luminează Preste noi lucori de svântă rază, Să ne punem zî de sărbătoare, Cu năroade, să dea strălucoare, Și desimea la oltari s-agiungă, Preuțâi de jărtve să să ungă.

Dumnezăul mieu ești, și ț-voi zâce Mărturie, rugă și ferice. Dumnezăul mieu ești, și te-nalță, Și-ț mărturisesc în svânta față, Că-m auzâș de-m fúseș scăpare. Și vă mărturisiț cu cântare Cătră Domnul, că-i bun de pre-atunce, De la veci ce ni-i cu milă dulce.

PSALMUL 118

Această catísmă-i făcută pre a, b, alef, beiz,

buchile evreiești.

Alef, a

Ferice de ceia ce vor merge Fără vină, Doamne,-ntr-a ta lege. Ferice de ceia carii cearcă Fericitul tău cuvânt să-l facă, Să te cerce cu inemă-ntreagă, Să-ț mărturisască fără tagă. Că ceia ce fac fărădelege, În căile tale nu vor merge. Că tu ț-ai dat porunca cea svântă Să o țâie toț fără de smântă. O, de mi s-ar căile derege, Să-ț poci feri, Doamne, svânta lege, Atunci aș cuteza fără greață De ț-aș prăvi poruncile-n față!

Ț-aș mulțămi cu inemă-ntreagă Și ț-aș mărturisi fără tagă, De-aș deprinde svintele-ț giudețe, Că-s direpte, de n-áleg în fețe. Îț voi feri a ta dereptate, Și să nu mă laș la greutate.

Beiz1, b

Că tânărul încă ș-ar derege Pre cuvântul tău calea ce-ar merge. Cercatu-te-am cu inemă tinsă, Nu mă urni din svânta ta zâsă. În inema mea ț-țâi zâsa svântă, Spre greșele să nu mă ia smântă. Fericit ești, Doamne, și mă-nvață Să-ț țâi dereptările-n dulceață. Am dat veste din buzele mele

De-a rostului tău, Doamne, tocmele. În calea ta cea de mărturie M-am desfătat ca-ntr-o bogățâie.

M-oi primbla-mă-n poruncile tale Și ț-voi înțălege svânta cale, Într-a tale dereptăț m-oi tinde Și-n cuvântul tău mă voi deprinde.

1 În ms. Bet.

Ghímel, g

Dă șerbului tău plată de viață,

Că-ț feresc cuvântul cu dulceață. Ochii îm destupă a-nțălege

Minunile din svânta ta lege. Nemernicu-s pre pământ și-n rude,

Poruncile tale nu mi-ascunde. Sufletului mieu i-i drag să-nvețe

În tot ceasul a tale giudețe. Îngrozâș sămeții ce să urcă