VIII

Tuturor ești de dvorbă,

Dintr-a ta bunătate,

Cărór scapă-n credință

La svânta ta umbreală,

Că pre alt nime n-ávem

La Dumnezău, greșițâi.

La nevoi și la scârbe

Pururea izbăvință.

Sărcinaț de păcate,

Blagoslovită Maică

Domnului din nălțâme,

Cădem cu rugăminte,

De la toată năvala

Svinția-ta ne scoate

Pre șerbii tăi, Ficioară.

IX

Tuturor ce-s în scârbă

Le ești de bucurie,

Celor cu asupreală

Le ești de sprejineală,

Flămânzâlor ești hrană,

Streinilor scutință,

Celora ce-s în valuri

Le ești adăposteală,

Celora ce-s în boale

Le ești de socotință,

Celor cu neputințe

Umbră și sprejineală,

Toiag de bătrânețe.

A lui Dumnezău Maică

Celui de Sus curată,

Ne rugăm sârguiește

Serbii tăi de ne scoate