Şi ziceau în limba lor:

„Mult plăteşte ist odor,

Căci e fată de bun soi

Şi-i ca trestia la boi,

Şi-i ca luna la obraz,

Numai bună de-un viteaz.

Ghirai Hanul pentru ea

Ne va da chiar ce n-om vrea

Şi caftane de sultani,

Şi cincizeci de pungi de bani!“

Cât Plopan îi auzea

Calul iute-şi repezea:

„Bună ziua, măi tătari!

Voi, de fete buni prădari!

Spuneţi mie fără teamă,

Fără teamă daţi-mi seamă:

Ori vi-i roaba de vânzare ?

Ori vi-i roaba de schimbare?

De-i pe schimb, eu mult voi da,

Căci cu zile v-oi lăsa;

De-i pe plată, eu sunt gata

De la voi să cumpăr fata

Nu cu aur şi caftan,

Ci cu dări de buzdugan.“

Tătarimea iar râdea;

Din trei unul răspundea:

„Auzit-aţi, auzit

Pe românul îndrăcit?

Cică-i prins de mare dor

Ca să meargă plutitor

Când sub valuri, când în soare,

Pe sub apa curgătoare,

Pân-în Dunărea cea lată,

Pân-în marea tulburată!...“

Vai de lume, vai de ea!

Bine vorba nu sfârşea,

Buzduganul se-nvârtea

Ca un uliu s-abătea

Pe păgâni în loc turtea;