Din albumul unui bibliofil
Şi ziceau în limba lor:
„Mult plăteşte ist odor,
Căci e fată de bun soi
Şi-i ca trestia la boi,
Şi-i ca luna la obraz,
Numai bună de-un viteaz.
Ghirai Hanul pentru ea
Ne va da chiar ce n-om vrea
Şi caftane de sultani,
Şi cincizeci de pungi de bani!“
Cât Plopan îi auzea
Calul iute-şi repezea:
„Bună ziua, măi tătari!
Voi, de fete buni prădari!
Spuneţi mie fără teamă,
Fără teamă daţi-mi seamă:
Ori vi-i roaba de vânzare ?
Ori vi-i roaba de schimbare?
De-i pe schimb, eu mult voi da,
Căci cu zile v-oi lăsa;
De-i pe plată, eu sunt gata
De la voi să cumpăr fata
Nu cu aur şi caftan,
Ci cu dări de buzdugan.“
Tătarimea iar râdea;
Din trei unul răspundea:
„Auzit-aţi, auzit
Pe românul îndrăcit?
Cică-i prins de mare dor
Ca să meargă plutitor
Când sub valuri, când în soare,
Pe sub apa curgătoare,
Pân-în Dunărea cea lată,
Pân-în marea tulburată!...“
Vai de lume, vai de ea!
Bine vorba nu sfârşea,
Buzduganul se-nvârtea
Ca un uliu s-abătea
Pe păgâni în loc turtea;