Şi garoafele roşeaţă.

Aici crinul se albeşte.

Colea nardul frumos creşte.

Codrul ramurile-şi tinde

Care mult văzduh cuprinde

Ciprul frunza înverzeşte

Şi văzduhul le clăteşte.

Izvoarele curg răcite,

Ca cristalul limpezite.

Scaune vezi două sute

Tot din pajişte făcute,

Cu lastre acoperite,

Toate crăiesei gătite.

Arghir se culca pe ele

Să-i treacă de ostenele. Etc.

Ş-au adormit tare foarte

Ca o părere de moarte etc.

În sfârşit ambii amorezi se întâlnesc după un şir de întâmplări care i-au despărţit necontenit, fac nuntă împărătească la care

Foarte mulţi oaspeţi adună

Făcându-şi inima bună.

Strălucesc mesele-ntinse

Tot cu flori cu sârmă prinse,

Sclipesc vase-argintuite

Şi pahare aurite.

Beau, mănâncă, ospătează,

Toată firea înviează.

Sună lăute voioase

Şi fluieri, cimpoi frumoase. Etc.

Ospăţul şase luni ţine,

Toţi cu inimile pline,

Apoi toţi în hore saltă

Cu bucurie înaltă.

Iar Elena cu Arghir, ajunşi acum pe pragul fericirii după atâta amar şi jale,

Trăiesc fără supărare

În dragostea cea mai mare.

După chin dulce viaţă

Şi după amar dulceaţă.

Ce fu uscat înverzeşte.

Amarul se îndulceşte!