Stimate CMDV, istoria nu este așa de simplă cum este scrisă în România (și repetată în Moldova). După cum am menționat mai sus, atribuindu-i poporului denumirea de român, politicienii au pus pe umerii istoricilor o povară grea. Acum istoricii trebuie să caute confirmări, adesea tratînd incorect sursele scrise și artefactele. Despre aceasta eu scriu în #220. Tema poate fi continuată.   De exemplu, de ce în orașele Daciei romane istoricii nu găsesc inscripții dacice? Explicația istoricilor români este următoarea: dacii băștinași fie au fost exterminați, fie au fost strămutați la periferii. Dar acest lucru nu este în concordanță cu politica Romei  care era loială cu populația băștinașă, incluzînd-o în viața economică a imperiului. În afară de aceasta un asemenea tablou nu se observă în alte părți ale imperiului, unde populația băștinașă este o  prezență activă în orașe și așezările mari.

În același timp, în mai multe colțuri ale imperiului, inclusiv pe teritoriul actual al Italiei, Elveției, Franței etc. sunt atestate un număr impunător de inscripții facute de soldații daci din armata romană, inclusiv cele făcute de în anii 117-118 de către dacii recrutați în legiunile lui Traian (timp de 10 anii soldații daci au învățat să scrie în latină?). Prin urmare, reiese că Roma recruta în legiunile sale un număr considerabil de soldați de origine dacă și în același timp promova o politică de genocid față de părinții, soțiile și copii acestora. Nu este prea convingător, se exagerează! Mai convingătoare este versiunea potrivit căreia este greu de făcut deosebire între ceea ce se aseamănă foarte mult. Cum poți identifica printre cele 80% de inscripții latine descoperite la Sarmizegetusa și Apulum pe cele dacice, în condițiile cînd dacii făceau inscripții în propia limbă  care era apropiată mult celei latine.

Stimate Călin,

deoarece noaptea eu de obicei dorm, iar ziua sunt ocupat la serviciu am hotarît să-ți răspund acum. Problema cheie a istoriografiei românești constă în faptul că pe parcursul ultimilor 150 de ani ea a deservit și a justificat necesitățile politice ale statului, pe de altă parte a promovat versiunea eronată privind latinizarea geto-dacilor. Această situație se explică prin dorința de a justifica existența României ca stat și a afirma continuitatea poporului roman. La acele timpurii erau puține, foarte puține date privind continiutatea dacilor, iar în vogă erau ideile acelor teoreticieni care se bazau pe afirmațiile unor autori antici ce susțineau exterminarea dacilor de către romani si transformarea Daciei într-un pustiu. Respectiv doar romanii rămîneau acel element care sprijinea continuitatea în spațiul carpato-danubiano-pontic a românilor.  În caz contrar românii puteau fi considerați venetici în acest teritoriu și care s-au format ca popor undeva în altă parte și au venit pe teritoriul viitoarei Românii întîlnind aici unguri, slavi etc.

 După unirea de la 1859 – 1862 noțiunea de român a fost extinsă și generalizată la nivel oficial pentru întreaga populație autohtonă a noului stat, urmărindu-se omogenizarea și lichidarea  diferențelor regionale a populației care ar fi putut pune în pericol unitatea și suveranitatea României. Apoi, după ce noțiunea de român s-a încetățenit, era (este) dificil de a reveni la un alt etnonim. Mai mult ca atît ungurii și slavii nu au încetat să înainteze „pretenții”, „justificări” privind dreptul lor asupra pamînturilor României.

 Astfel a fost inventată și promovată noțiune de daco-roman, care avea menirea să soluționeze problema continuității românilor și să permită interpretarea evenimentelor istorice, surselor arheologice și de altă natură.   

Noțiunea de daco-roman are menirea pe de o parte să demonstreze prin intermediul dacilor că avem dreptul de a stăpîni aceste pământuri și a explica marea deosebire dintre cultura populară a românilor (în special a moldovenilor) și cea a locuitorilor din Italia, pe de altă parte, prin intermediul romanilor se explică de ce noi vorbim într-o limbă asemănătoare latinei.  Din mesajele pe care le-ai scris pe forum se crează impresia că ești un adept al acestor supoziții.

Prin prisma aceleeași paradigme vorbești despre Ovidiu și versurile care le-ar fi scris în limba geților. Dar nu putem exclude faptul că fiind un om în virstă avansată el a putut însuși mai ușor o limbă înrudită decît o limba complet deosebită de cea maternă. Mai mult ca atît să scrie într-o astfel de limbă. Faptul că Ovidiu scria în limba geților reprezintă un argument în favoare ipotezei privind apropierea limbii latine de cea getică (astfel de limbi apropiate la moment pot fi considerate rusa și ucraineana). În timpul cînd Ovidiu se afla la Tomis geții și sarmații din regiune se aflau deja mai multe decenii sub stăpînire romană dar după cum menționează însăși poetul nu manifestau dorința de a se romaniza și manifestau o atitudine ostilă față de administrația romană. Ovidiu nu pomenește de careva intenții din partea Romei de a romaniza localnicii. Pot fi invocate și alte exemple care demonstrează că romanii nu au reușit să romanizeze integral popoare cucerite care s-au aflat sub stăpînire romană nu 160 de ani ci mult mai mult (200-400 ani): egipteni, populații de pe litoralul estic al Mediteranei etc. Respectiv a venit timpul să ne dezicem de vechile steriotipuri create de unii politicieni care urmăreau anumite scopuri de moment (poate și întemeiate), să restabilim adevărul istoric și să le redăm locul bine meritat dacilor, strămășilor noștri direcți.