Prima atestare documentară a satului Corjeuți, ţinutul Hotin, datează din anul 1618. Conform recensămîntului din 2004, în sat locuiau 7570 de oameni: 49,19% ‒ bărbați, 50,81% ‒ femei. Compoziția etnică: 98,67% ‒ moldoveni, 0,87% ‒ ucraineni, 0,37% ‒ ruşi, 0,09% ‒ reprezentanţi ai altor naționalități.

Satul este situat în centrul raionului Briceni, în zona toltrelor din preajma Prutului, în partea de nord fiind mărginit de două recife de toltre, vîrful unuia dintre acestea se ridică maiestuos deasupra împrejurimilor, iar în partea lui de mijloc se află o peșteră. Localnicii numesc acest vîrf ‒ Stînca Ţiglău. De la nord la sud satul este traversat de un rîu mic, Lopatnic, care amonte formează mai multe defileuri, cel mai cunoscut dintre ele ‒ Borta Ciuntului. Am descris deja şi acest defileu, și valea rîului Lopatnic. Vom adăuga aici doar că împrejurimile satului sînt extrem de pitoreşti, iar în imediata apropiere de aceste locuri se află încă cîteva monumente naturale unice: Rezervaţia Peisagistică Feteşti, Defileul Trinca, Peisajul natural din preajma satelor Teţcani şi Bezeda etc. Însă dorința de a vă familiariza cu acest sat minunat ne-a apărut din cu totul alt motiv, despre care vom şi încerca să vă povestim.

În toamna anului 2013, în timpul uneia dintre călătoriile noastre la nordul Moldovei, am traversat satul Corjeuți și am fost uimiţi, literalmente, de anvergura atît de mare a lucrărilor desfăşurate în sat. Am văzut o concentrare gigantică a utilajelor de construcţii de mare putere, pe care nu le vezi prea des nici chiar într-un oraș mare, în timpul lucrărilor de construcții. Astfel, locuitorii satului Corjeuți au început lucrările de trasare și reînnoire a drumurilor, trotuarelor, podurilor satului. Atunci nu ne-am putut reţine prea mult aici, dar ne-am dat cuvîntul că ne vom întoarce neapărat înapoi şi că vom vedea rezultatele acestor lucrări, cu atît mai mult că şi în timpul vizitelor noastre anterioare în sat și prin împrejurimile acestuia, ne-au atras atenția în repetate rînduri fie cîmpurile de cartofi minunate care se întindeau pînă la orizont, fie casele bogate de-a lungul străzilor satului, fie Casa de Rugăciuni imensă din centrul Corjeuților, mai mult ca sigur, cea mai mare din Moldova. Iar odată ce am pomenit de Casa de Rugăciuni vă reamintim că la Corjeuţi activează cinci confesiuni religioase creștine. Este vorba de tradiționalii ortodocşi, maroniţi, baptişti, iehovişti și adventiști ai zilei a șaptea. Fiţi de acord, că chiar și pentru un sat atît de mare, acest lucru nu este tocmai obișnuit.

Dar mai ales, ne-am fi dorit să cunoaştem mai îndeaproape oamenii acestui sat mare, care pe an ce trece se face tot mai frumos. De aceea, în continuare, în afară de galeria noastră foto cu atracțiile turistice ale satului, vă vom povesti despre cîteva discuţii purtate cu localnicii și vom ilustra impresiile noastre cu portrete foto.

În toamna anului 2010, în luna octombrie, ne-am pomenit la marginea satului, lîngă un cîmp de cartofi, unde recoltarea era în toi. Trebuie să vă spunem că e o plăcere să urmăreşti cum lucrează corjeuţenii, cu cîtă precizie, coordonare și acurateţe. Unde mai pui, că sosise timpul prînzului şi am fost invitaţi să luăm şi noi masa. Am acceptat cu bucurie și am mîncat un borș moldovenesc gustos și o tocană de legume la fel de bună. La plecare am rugat să ne vîndă şi nouă cîţiva saci cu cartofi, proaspăt scoşi. Dar spre surprinderea noastră, am fost refuzaţi. Ni s-a explicat că nu ne pot vinde cartofii, care nu au fost încă sortaţi după mărimi şi calitate, căci ei vînd clienţilor producţie calitativă sută la sută. Acest lucru ne-a uimit și ne-a pus pe gînduri, trebuie să reflectăm asupra mai multor lucruri. Desigur, am cumpărat noi cartofi, dar deja de la mulţimea de dealeri, pe care i-am întîlnit de-a lungul şoselei. Şi totuşi, prețul pentru cartofi s-a dovedit a fi de 2-3 ori mai jos, decît dacă i-am fi procurat de la Chișinău.

Dar să revenim la ultima noastră vizită la Corjeuți, cea din mai 2014.

Încă în timp ce ne apropiam de sat, am observat o porţiune de drum perfect netedă. Iar intrînd în sat, ne-am convins că sătenii au făcut tot posibilul muncind de zor, şoseaua centrală care traversează satul este acum în stare excelenta, iar împreună cu ea și trotuarele, podurile, bordurile. Apropiindu-ne de rîu, în partea de jos a satului, am rămas uimiţi ‒ sus de rîul Lopatnic se înălţa un pod mare din beton, complet finisat, construit de la zero. Încă una din străzile principale ale satului a fost restaurată, lucru de care ne-am convins traversînd-o. Am reuşit să fotografiem şi cîteva case tradiţionale vechi din Moldova, dar se pare că în curînd nu vor mai rămîne asemenea case în Corjeuți ‒ în jur se înalţă case noi, extraordinar de frumoase și construite cu bun gust, asemănătoare cu palatele italiene, cu peluze îngrijite în fața lor, cu balustrade şi porţi din fier forjat. Ne-a bucurat şi farmacia cu trei etaje din centrul satului, dar şi cea mică de la marginea satului, însă am fost plăcut surprinşi, în mod special, de: Casa de Cultură complet renovată, Magazinul Agricol imens, Centrul Comercial, Şcoala de Arte cu sculptura frumoasă din lemn de la intrare. La una dintre răscrucile drumului am văzut cum muncitorii fac un strat de flori şi pavează trotuarul. Iar apoi am avut parte de o conversație scurtă. Ne-am apropiat de trei săteni în vîrstă ca să întrebăm cum putem ajunge la vestitul restaurant. Intrînd în discuţie ne-am spus părerea referitor la faptul cît de sîrguincioşi sînt locuitorii satului și cum înfloreşte satul an de an. Un om în vîrstă ne-a răspuns cu o glumă: cum că e bine că nu există nopți albe la Corjeuți, altfel satul n-ar mai dormi deloc, ci ar lucra numai. Atunci însă cînd am întrebat pentru ce muncesc atît de mult: pentru bani sau pentru altceva, răspunsul a fost că, desigur, nu pentru bani, ci pentru a lăsa o urmă pe pămînt. Se pare că acesta şi este credoul corjeuţenilor.

Am aflat drumul spre restaurant și în curînd am ajuns la el. Restaurantul se numește „La Paris" și acesta nu este doar un capriciu al proprietarului. Mai mult de 2.000 de săteni lucrează în Franța, cea mai mare parte dintre ei, chiar la Paris, cu care satul este legat prin rute directe de microbuz. Banii cîștigați în Europa sînt investiţi, în cea mai mare parte, în economia locală şi servesc pentru dezvoltarea tehnologiilor agricole, construirea obiectelor de interes social, în special, al locuinţelor pentru săteni. Restaurantul vă copleşeşte cu totul, însă în jurul lui încă se mai desfăşoară lucrări de amenajare a teritoriului. Iar cea mai mare surpriză îi așteaptă pe vizitatori în curtea restaurantului, este vorba de o copie aproape exactă a celebrului Turn Eiffel. Deşi de zece ori mai jos decît originalul, adică avînd înălțimea de doar 30 m. Turnul este înconjurat de pini înalți, aşa încît nu poate fi examinat din toate părțile pe deplin. Împrejurul turnului este construit un balcon spre care direct din restaurant duce un podeţ. Credem că atunci, cînd va fi finisată construcția, aici vor fi o mulțime de vizitatori şi nu doar localnici.

În apropierea Memorialului celor căzuţi în Al Doilea Război Mondial am văzut un minivan plin cu copii. S-a dovedit a fi o familie care a ieşit la plimbare: tatăl, cinci fiice și doi fii. Am fotografiat această familie, cu toate că două dintre fete s-au jenat și s-au ascuns în spatele mașinii. Felicitîndu-l pe tată cu o familie atît de bogată, am aflat că astfel de familii în sat sînt mai curînd regulă, decît excepție și că există familii în care sînt cîte 16 copii. Se pare că acest lucru e adevărat. În timpul călătoriei noastre prin sat am întîlnit mereu copii și adolescenți, aşa că putem spune că Corjeuții întineresc văzînd cu ochii. Ceea ce ne-a făcut să ne gîndim asupra faptului că acest lucru se întîmplă acolo unde oamenii cred în viitor, unde sînt gata să lucreze în numele acestuia, unde cred în propriile puteri, fără să-şi piardă optimismul.

Încă un detaliu, s-ar părea neînsemnat, dar... cei de la Corjeuți le dau bineţe primii şi acelora pe care îi cunosc, dar şi străinilor. Practic nu am reuşit niciodată să ne salutăm primii, întotdeauna corjeuţenii ne-o luau înainte. Oamenii de aici sînt foarte prietenoşi și deschişi, zîmbesc, răspund cu dragă inimă la întrebări, explicîndu-vă amănunţit cum şi unde să mergeţi și tare se mîndresc cu satul lor. De altfel, a le da bineţe tuturor este o veche tradiție moldovenească. Pur şi simplu cei de la Corjeuți nu uită de ea.

Satul Corjeuți, Briceni ‒ oază a bunăstării - album foto