Parcul și conacul sînt situate la distanţe egale de cele trei sate ale comunei Hincăuţi ‒ Clişcăuţi, Poiana, Hincăuţi, la 18 km de orașul Edineţ şi la 224 km depărtare de Chişinău.

Conacul a fost fondat în secolul al XIX-lea şi a aparținut stolnicului Gheorghe Loizu. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, moşia a trecut în mîinile familiei Cantacuzino. Cu toate acestea, deja în secolul al XX-lea, moşia se afla în proprietatea familiei Schmidt, de origine germană, (conform spuselor şefului Secţiei de Cultură a Primăriei Edineţ). Tot atunci clădirea centrală a conacului a fost reconstruită, fapt care reiese din felul în care arată frontonul, care aminteşte un lăcaş al luteranilor.

Parcul plantat la începutul secolul al XX-lea apare în faţa ochilor noştri astăzi, păstrîndu-şi forma de altădată. Ceva mai devreme conacul era înconjurat de o dumbravă. Iar atunci cînd a început plantarea parcului o parte din stejari, dar şi alţi copaci au fost tăiați, în locul lor, fiind plantaţi arbori noi, atît soiuri locale, cît și provenite din alte regiuni, stejarii au fost însă păstraţi la granița parcului și parţial în centrul acestuia. Conform datelor diverselor cercetări mărimea parcului s-a micşorat constant: în secolul al XIX-lea ‒ 40 de hectare, la începutul secolului al XX-lea ‒ 27 de hectare, în prezent ‒ 7 hectare.

Potrivit celui mai mare cercetător al parcurilor de pe lîngă conacele Moldovei, Pavel Leontiev (anii ’60 ai sec. al XX-lea), stejarii seculari de circa 200 de ani fac ca parcul să fie unic în felul lui, astfel aceştia, fiind situaţi la granița de sud-est a parcului și grupaţi în partea lui centrală, nu foarte deşi, creează un peisaj cu totul special. Alte zone verzi ale parcului au fost plantate sub formă de masiv în centrul parcului şi în grupuri pe la periferiile lui. În parc sînt o mulţime de spaţii deschise cu fîneţe bune, raportul dintre spaţiile deschise și închise fiind de 1:1. La marginea parcului se află un lac uscat însă acum, care înainte constituia partea centrală a parcului.

P. Leontiev scoate în evidenţă, de asemenea, aleea de la intrarea în conac, unde de o parte sînt plantaţi plopi albi giganţi, iar de cealaltă ‒ molizi. De pe această alee însă au fost tăiaţi copacii ca apoi să fie plantaţi din nou molizi.

Printre copacii de cele mai rare soiuri, aflaţi în parc în cîte un exemplar, cercetătorii evidenţiază următoarele:

1)   Bradul de Caucaz (Abies nordmanniana) ‒ cel mai mare exemplar din Republica Moldova cu grosimea trunchiului de 80 cm şi înălțimea (fără vîrf) de 17 m. Din cauză că vîrful bradului a fost tăiat, el nu rodeşte;

2)   Pinul (lordului) Weymouth (Pinus strobus) ‒ arbore ce face fructe din abundență, are înălțimea de 15 m și diametrul trunchiului de 50 cm;

3)   Ginkgo Bilobat ‒ creşte din nou din trunchi, dar este rupt, de aceea nu mai ajunge să crească;

4)   Nucul negru (Juglans nigra) ‒ arbore, ce dă fructe, cu înălţimea de 16 m şi diametrul de 60 cm;

5)   Teiul american (Tilia americana) ‒ are o înălțime de 14 m, iar diametrul trunchiului de 50 cm, adică depășeşte exemplarele, care cresc în alte parcuri (conform opiniei lui P. Leontiev din cartea „Parcurile Moldovei”).

Un alt cercetător ‒ V. Verina, în cartea ei „Monumentele naturale ale Moldovei”, consemnează că la marginea parcului, în partea de jos a lui, cresc în toată splendoarea lor plopii balsamiferi (Populus balsamifera L.), roşcovi de Canada (Gymnocladus canadensis (3 L) K. Koch) etc.

În total, în parc cresc 36 de specii şi 1 formă de arbori și arbuști, 10 specii de arbori și arbuști, 5 specii de arbuști, făcînd parte din flora locală (în opinia lui P. Leontiev). Alţi cercetători numesc cifre de la 40 pînă la 50 de specii de arbori și arbuști.

Planul schematic al parcului de la Hincăuţi (după P. Leontiev):

1 ‒ mesteacăn alb, 2 ‒ tuia (Biota orientalis), 3 ‒ Ginkgo Biloba, 4 – stejar pedunculat, 5 ‒ molid, 6 ‒ salcie albă, 7 ‒ arțar ţepos, 8 ‒ arţar Schwedleri, 9 – tei american, 10 – tei argintiu, 11 ‒ nuc negru, 12 – Brad de Caucaz, 13 ‒ pin silvestru, 14 ‒ Pinul (lordului) Weymouth, 15 – plop piramidal, 16 ‒ plop alb, 17 – mălin (prun sălbatic).

Pe timpurile sovietice parcul și conacul au fost transformate într-o Casă de Copii pentru orfani, ca apoi să fie reprofilat într-o Stațiune Curativă de talie unională pentru reabilitarea pacienților bolnavi de tuberculoză. În anii ’90 ai secolului al XX-lea Casa de Odihnă a fost transmisă la balanţa Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, toate aceste lucruri ni le-a povestit unul dintre paznicii conacului, locuitor al satului Poiana.

Parcul și conacul se află sub protecția statului, sînt verificate de către Inspectoratul Ecologic de Stat, însă putem spune că starea parcului și a conacului se înrăutăţeşte catastrofal. Toate clădirile fostelor proprietăți sînt în stare proastă, în special, conacul boieresc, aici a putrezit acoperişul și este pe cale să se prăbușească. Parcul a fost împînzit de lăstăriş, aleile parcului, cu excepția celor două centrale sînt aproape imposibil de distins. În pădure sînt mulţi copaci uscaţi, ceea ce este extrem de periculos în caz de incendiu.

Cu toate acestea, parcul încă mai produce impresie, în special, spațiile lui deschise și grupurile de stejari seculari. Din păcate, şi aici, la fel ca în multe alte parcuri din Moldova, se usucă pinii silveştri, care nu au reuşit să se adapteze la schimbările bruște de climă și secetele frecvente. Acelaşi lucru l-am putut urmări şi în parcurile Ţaul, Mileşti, Vila Mîndîk etc. În prezent, atît parcul, cît şi conacul nu sînt folosite pentru agrement sau în alte scopuri. De mulți ani Primăria Hincăuţi insistă asupra transmiterii drepturilor de proprietate comunei, însă pînă cînd fără nici un rezultat.

În încheierea acestui reportaj succint vom adăuga că nu departe de clădirea principală a conacului, la marginea pădurii, au fost înhumaţi ultimii proprietari ai acestei moşii, cuplul Schmidt. Acum, pe acest loc sînt două cruci simple din metal, iar rămășițele celor decedați au fost reînhumate în cimitirul orăşenesc Briceni. În anul 2012 conacul a fost vizitat de către fiica cea mai mică a ultimilor proprietari ai conacului, care are mult peste 80 de ani, ea a depus flori la locul odihnei de veci al părinților ei la conac şi la cimitirul din Briceni. Ea a părăsit conacul pe cînd avea vîrsta de doisprezece ani, în prezent locuieşte în România. Aflîndu-se în vizită, doamna s-a întîlnit cu o persoană de aceeași vîrsta cu ea, care locuiește în satul Poiana, cu care a fost prietenă în copilărie.

Parcul și conacul Hincăuţi, Edineț - album foto