Bineînţeles că odată ce am călătorit de-a lungul rîului Cubolta, nu am putut să nu ne oprim şi în satul cu același nume, situat pe malul lacului de acumulare, care momentan e în delăsare, am trecut pe ulicioarele satului și pe malurile rîului, dar nu am văzut principala atracţie a satului Cubolta. Iar atunci cînd pregăteam publicația, am început să căutăm informaţii despre rîu şi satele de pe malurile lui şi am descoperit o istorie interesantă despre vechiul parc şi conac. Aşa că ne-am reîntors într-acolo.

Vechiul parc de pe lîngă conac şi moşia acestuia se află la marginea satului, coroanele copacilor seculari din parc pot fi văzute de departe, încă de la intrarea în sat. Parcul ocupă în prezent aproximativ 7 hectare, deși înainte era mult mai mare şi se unea cu o livadă de nuci, care-l proteja parcă dinspre nord. Însă această pădurice de nuci a fost defrişată încă pe timpul sovieticilor. Parcul şi vechiul conac însă au rămas.

Satul Cubolta a apărut pe acest loc relativ nu demult, în urmă cu numai 200-250 de ani, înainte acesta era situat de-a lungul drumului dintre Bălți și Soroca și se numea Seliște. Prin acest sat a trecut nu un singur val de cuceritori, iată în urma uneia dintre aceste invazii satul a fost ars. Atunci locuitorii lui au decis să construiască satul, alegînd un loc mai retras, pe malurile rîului mic ‒ Cubolta, în cinstea căruia și-au numit noua lor aşezare. Satul a aparţinut unui înalt demnitar de la Iaşi, Ion Balsu, iar la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, a fost cumpărat de la el de către moşierul Ştefan Leonard de la Constantinopol, care a fost, posibil, grec de provenienţă. Apoi moşia a trecut în posesia altor proprietari, ale căror nume nu sînt cunoscute. Însă în 1830, familia Leonard a răscumpărat din nou moşia şi satul, devenind definitiv stăpînă pe acestea, cel puțin pînă în 1940. Către acel moment împrejurul moşiei exista deja un parc, însă familia Leonard l-a extins considerabil, remodelîndu-l. A fost reconstruit și conacul, acesta la fel a fost extins destul de mult, au fost construite clădiri auxiliare şi de serviciu, a fost săpată o fîntînă arteziană la marginea satului, din care apa era furnizată în conac, în general, pentru alimentarea a 3 havuzuri din parc în apropiere de clădirea principală a conacului. Cupele acestor havuzuri s-au păstrat şi pînă în ziua de azi, iar în havuzul cel mare din centru puteți vedea rămăşiţele frumoasei sculpturi a Sirenei, care se înălţa înainte în centrul havuzului. În subsolul casei a fost construit un rezervor imens din piatră, din el erau alimentate cu apă havuzurile. Putem presupune că prin fereastra de la temelia clădirii apa circula permanent prin conducte cu ajutorul pompelor și le dădea viaţă havuzurilor.

Clădirea centrală a conacului are forma unui dreptunghi (fără o latură), de la traversa căreia s-a extins o mică anexă ‒ o galerie de coloane, intrarea principală în conacul boieresc. Clădirea conacului este construită din calcar rezistent extras din cariera locală, iar o parte a zidăriei în scopuri decorative, dar și pentru a consolida golurile ferestrelor și ușilor, a fost clădită din cărămidă roşie. Rezerve de astfel de cărămizi au fost găsite depozitate în podul casei de către un localnic, în prezent paznic al parcului și conacului, Nicolae Chiliverde. Tot dlui ne-a comunicat că pe cărămizi este ștampilată inscripţia ‒ Londra. Întîlnirea cu acest om ne-a ajutat mult, în general, mai ales, la descrierea parcului și conacului, pentru că el are cheile de la toate încăperile conacului abandonat și pentru că dînsul știe foarte multe despre istoria acestor locuri. Bunicul lui a fost grădinar la moşierul Leonard și i-a povestit multe nepotul său Nicolae. Pe această cale îi aducem mulțumirile noastre sincere dlui Nicolae Chiliverde pentru ajutorul acordat și sperăm să mai putem beneficia de serviciile dlui pe viitor.

Aici trebuie să vă spunem că în epoca sovietică clădirea conacului şi parcul au fost folosite pentru a adăposti sanatoriul de tuberculoză pentru copii, iar urme care să ne vorbească despre acest lucru sînt aici la tot pasul. Clădirea centrală a conacului este foarte mare, în ea sînt zeci de încăperi și credem că suprafaţă acesteia este una dintre cele mai mari dintre clădirile conacurilor similare din Moldova. În orice caz, nu am întîlnit vreo una cu o suprafaţă mai mare. Zidăria clădirii este foarte trainică și, desigur, va rezista nu numai un secol, însă acoperișul, traversele din lemn au putrezit şi pe alocuri amenință să se prăbușească în orice moment. Desigur, că prin deschizăturile din acoperiș încăperile sînt inundate de ploi. Sub clădire se află un subsol imens, iar conform spuselor ghidului nostru, una dintre ramificaţiile subsolului duce spre biserica situată la o distanţă de aproximativ o jumătate de kilometru. Biserica a fost ridicată de moşierul Leonard în anul 1863 în memoria fiicei lui Elisabeta, care a decedat la 15 ani. Biserica poartă numele Sf. Elisabeta. Ea are cinci cupole şi este foarte frumoasă, în opinia noastră, fiind construită în stil bizantin. Din păcate, nu am reuşit să intrăm în biserică de această dată. În curtea bisericii sînt cîteva monumente din marmură, cu inscripțiile sparte şi statuile distruse, unul dintre acestea este ridicat în memoria Elisabetei.

Сhiar alături de conac este amplasată o clădire auxiliară de serviciu. Ea are forma literei T și este, de asemenea, foarte mare. Între casă și clădirile-anexe se afla curtea gospodăriei. Aici puteți vedea ușa de la beci, unde nu am reușit să intrăm. Dar vom mai veni, cu siguranţă, aici și vom finaliza reportajul nostru.

Este foarte pitorească curtea interioară a conacului boieresc, înconjurată din 3 părţi cu o verandă acoperită cu o colonadă din lemn. Pe alocuri pot fi văzute rămăşiţele unui grilaj din fier forjat foarte frumos, care închide această galerie. Dar totul se află în paragină, e plin cu buruieni, astfel încît este imposibil, practic, să arunci o privire asupra clădirii conacului. Îţi atrag atenția detaliile decorării artistice a pereților, dar şi cornișele, basreliefurile, rozetele de pe tavane, ornamentul sculptural din jurul ferestrelor și ușilor. Totul este conceput într-un stil antic elegant, cu toate acestea, nu sîntem experţi în arhitectură, vă împărtășeam doar impresiile noastre, aşa că nu ne judecaţi prea aspru. În concluzie, vă vom spune că, în ciuda devastării și ruinării, conacul mai poartă încă amprenta frumuseţii şi unicităţii de altădată.

Povestirea noastră despre parc va fi mult mai scurtă, deoarece parcul este într-o delăsare cumplită, l-au podidit arbuștii și tufișurile, nu a fost curățat de foarte mult timp. Fostele alei s-au transformat în poteci înguste, aşa încît este dificil să-ţi faci o idee generală despre planul parcului. Nu ne-a ajutat în acest sens nici harta Google, pe care parcul arată ca o pată verde densă și doar aleea centrală, plantată cu pini se poate ghici din imagine.

Cei mai mulţi dintre copacii parcului sînt frasini, mulţi dintre ei au dimensiuni gigantice și nişte forme foarte bizare. Înălțimea unora dintre aceşti copaci depăşeşte 30 de metri. Înainte în parc erau poieniţe frumoase, pe alocuri erau grădini cu flori, din ele astăzi nu a rămas nici o urmă. Desfigurează parcul și o serie de clădiri construite ulterior pentru nevoile fostului sanatoriu.

Parcul și conacul satului Cubolta sînt un monument al arhitecturii peisagistice şi se află sub protecţia statului, iar toată responsabilitatea pentru păstrarea acestuia revine autorităților locale, care, desigur, nu au nici mijloace, nici forțe pentru a restaura și păstra acest monument.

Vă propunem un album foto nu foarte mare cu fotografii ale parcului și conacului, considerăm însă ca publicaţia noastră nu e finisată și intenționăm să ne reîntoarcem aici în viitorul apropiat ca să continuăm să studiem și să fotografiem acest monument unic.

Parcul şi conacul din satul Cubolta, Sîngerei - album foto