Tîrguşorul Camenca este menționat pentru prima oară în documentele istorice, ce datează din secolul al XVII-lea (1654). Orăşelul se află pe malul stîng al Nistrului, în preajma meandrului pitoresc al acestuia, în apropiere de gura de vărsare a rîului Camenca, afluent de dreapta al Nistrului. Este situat într-o vale mică ca dimensiuni, fiind înconjurat din trei părţi de un lanț de creste calcaroase nu foarte înalte. Datorită acestui fapt, aici predomină un climat special, care contribuie la dezvoltarea timpurie a florei locale.

În anul 1793 făcea parte din județului Olgopol, Gubernia Podolia a Imperiul Rus. Din anul 1925 ‒ era parte componentă a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, iar în anul 1938 obţine statutul de localitate de tip orăşenesc, începînd însă cu anul 2002, are statut de oraș. Populația oraşului Camenca e de 9404 locuitori, conform recensămîntului din anul 2010. Este centrul administrativ al raionului Camenca a autoproclamatei RMN.

În anul 1805, comandantul rus Petru Wittgenstein (Ludwig Adolphe Peter Fürst zu Sayn-Wittgenstein) împreună cu soția lui Antonina Snarskaia au cumpărat tîrguşorul Camenca. În anul 1819 a început construirea palatului de piatră. Concomitent cu construcţia palatului, a fost plantat vastul parc (de 25 ha), care mai tîrziu a fost extins în direcția coastei Nistrului (cu 15 ha). Parcul din jurul palatului a devenit parte a conacului, iar parcul, situat în fața lui, începînd cu anii ’80-90 ai secolului al XIX-lea ‒ parte componentă a renumitei staţiuni climatice, organizată aici.

Conacul întrunea Palatul principal cu două pavilioane, unite cu galerii. Faţada de sud a clădirii avea un etaj, iar cea de nord, cu vedere spre parc – avea două etaje, fapt explicat prin relieful locului, care formează aici o pantă. Din păcate, în noaptea din 31 decembrie 1917 spre 1 ianuarie 1918 palatul a fost jefuit și incendiat de către bolșevicii locali. În prezent, nu a mai rămas practic nimic din el.

Parcul principal al conacului a fost planificat și amenajat de specialiştii germani, invitaţi de către stăpînul conacului. Aici au fost plantate soiuri valoroase de arbori, arbuști și flori. Faima deosibită, pe care o avea parcul se datora, în special, grădinilor sale cu flori, una dintre ele fiind reprezentată pe blazonul familial al Wittgenstein-ilor. Erau mai multe iazuri, unite prin canale, în parc. Apa pentru ele era trasă din rîuleţul Camenca prin şanţul săpat. În iazuri se creştea pește. La marginea de est a parcului se aflau două bazine decorative cu poduri peste ele pentru vizitatori. Ruinele acestora pot fi văzute şi astăzi. În parc s-a păstrat cupa pavată cu piatră a unuia dintre iazurile cu insuliţă artificială la mijloc, pe care creşte un plop secular gigantic, care se înalţă falnic deasupra întregii vegetaţii a parcului.

După graniţa de nord a parcului se înalţă o pantă abruptă, pe care din calcarul local au fost formate terase, lungimea cărora depăşea 4,5 km. Adînciturile din ele au fost umplute cu pămînt adus. Zidăria teraselor este uscată, ca să nu împiedice curgerea naturală a apei. Aici, în anii ’20 ai secolului al XIX-lea, cu eforturile viticultorilor germani au fost plantate renumitele vii Wittgenstein. Vița de vie pentru aceste podgorii a fost adusă din Germania cu căruțele. Este vorba de celebrele soiuri ‒ Pinot Noir, Riesling, Traminer, Alvarna, Muscat, Ceauș (Chaush), Șasla (Сhasselas) ş. a. Deja în anii ’30 ai secolului al XIX-lea conacul de la Camenca devenise unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Gubernia Podolia. În mod special trebuie menţionată calitatea vinurilor locale, care erau cumpărate de către comercianţii de vinuri şi îmbuteliate cu etichete ale vestitelor vinuri franceze. În afară de strugurii pentru vin, erau cultivate și soiuri de masă, care de asemenea erau de o calitate excelentă.

În anul 1854, Camenca a fost moştenită de către fiul cel mare al lui Petru Wittgenstein, Lev Petrovici, apoi de fiul acestuia, Fiodor. Iar în cele din urmă conacul a devenit proprietatea vărului acestuia din urmă Nicolae. Anume dînsul a fost acela, care în anii '70 ai secolului al XIX-lea a extins considerabil zona podgoriilor, plantînd noi suprafeţe cu viţă de vie lîngă satul Coşara (în prezent Solnecinoe).

În plus cei din familia Wittgenstein erau proprietarii satului Stroieşti (Stroienţî), unde pe terase la fel erau plantate podgorii. Chiar în spatele gardului parcului conacului a fost construită Fabrica de vinuri și săpat un beci pentru vinuri, care a fost extins în anul 1887, astfel încît acolo puteau fi depozitate 40 mii de găleți de materiale vinicole (aproximativ 400 de tone). În prezent, drepturile pentru marca comercială şi producția vinicolă au fost răscumpărate de către firma „Kvint” de la strănepotul cneazului, care locuiește astăzi în SUA. Datorită eforturilor lui în parc a fost instalat bustul lui P. H. Wittgenstein și unul similar la cetatea Bender.

Începînd cu sfîrșitul anilor '80 ai secolului al XIX-lea Camenca devine cunoscută şi în calitate de stație climatică pentru oamenii nu prea bogaţi. În anul 1890, cneazul Fiodor Wittgenstein a decis să înfiinţeze aici o stațiune climatică. În parcul cel nou a fost construită întîi clădirea, destinată odihnei şi petrecerii diverselor manifestaţii culturale cu sală pentru concerte, bibliotecă, clădire, care s-a păstrat pînă în zilele noastre şi face acum parte din complexul sanatoriului "Nistru", binecunoscut astăzi în multe ţări ale lumii. Stațiunea climatică de la Camenca funcţiona cîndva, în special, vara și toamna, ceea ce era legat de timpul recoltării strugurilor. Tratamentul cu struguri și sucul stors din ei, începea la sfîrșitul lunii august și continua pînă la sfîrșitul lunii noiembrie. Acest tratament era combinat cu terapia cu cumîs. Pe timpurile sovietice, staţiunea s-a mărit și a început să funcţioneze pe parcursul întregului an. O perioadă de timp aici se practica şi speleoterapia într-o peșteră de pe panta vîrfului stîncii. Din păcate, în anii ’50 ai secolului al XX-lea peştera a fost aruncată în aer. În anul 2010 s-au împlinit 120 de ani de la înfiinţarea staţiunii climatice de la Camenca.

Trebuie să spunem cîteva cuvinte despre starea actuală a celor două parcuri din Camenca. Parcul principal, cel de pe lîngă conac, a devenit Grădină publică orăşenească. Aici au fost construite: estrada de vară, terenuri de joacă cu atracţii pentru copii, iar la marginea de vest a parcului a fost înălţat un Memorial în cinstea celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Localnicii numesc falnicul monument în memoria ostaşului necunoscut ‒ „Alioşa”. Parcul este foarte bine întreţinut, curat și confortabil. Acesta este locul preferat de odihnă al orăşenilor, anume aici au loc multe evenimente culturale. La fel ca altă dată în parc sînt multe flori, însă celebrele grădini cu flori din secolul al XIX-lea, desigur, nu s-au păstrat. A fost distrusă și celebra rotondă din piatră, ce se afla în centrul parcului. În schimb, s-au păstrat cîteva poduri peste canale (care acum sînt uscate) cu gard de fier dantelat. Dacă treceţi peste unul dintre ele, ajungeţi pe teritoriul Fabricii de vinuri. În prezent acest teritoriu este împrejmuit şi păzit, au început lucrările de restaurare.

Cel de-al doilea parc din partea de jos este acum parte componentă a teritoriului sanatoriului „Nistru”. Nu departe de intrarea în parc au fost construite cîteva clădiri înalte, în care sînt cazaţi turiștii și unde se află alte servicii ale sanatoriului. În spatele acestora se află vechea clădire restaurată, destinată odihnei şi petrecerii diverselor manifestaţii culturale cu sală pentru concerte şi bibliotecă pe timpuri. În faţa acestei clădiri la intersecţia aleilor se află un semn de granit în memoria cneazului P. Wittgenstein. Parcul este bine întreţinut şi foarte frumos. De-a lungul aleilor lui au fost plasate sculpturi interesante și neobișnuite, care înfrumuseţează parcul. Statui similare am văzut doar în Parcul francez din oraşul Ungheni. Copaci bătrîni în parc nu sînt foarte mulţi, aici cresc, în special, copaci de dud pitoreşti. Plimbarea prin acest parc ne-a prilejuit o mulțime de momente plăcute.

Iar în concluzie, trebuie să vă spunem, că am avut parte de un ajutor de neprețuit la pregătirea acestei publicații, inspirîndu-ne din cartea lui I. Bîstrov (medicul-șef al sanatoriului) și M. Baliţkaia „Sanatoriul Camenca. 120 de ani de istorie glorioasă”. Anume din această carte ne-am permis să preluăm reproducţiile vechilor desene şi fotografii istorice, pe care le veţi putea găsi în galeria noastră foto. Aducem mulţumiri pe această cale medicului-șef al sanatoriului „Nistru” Dlui I. Bîstrov pentru permisiunea de a fotografia parcul sanatoriului şi pentru unele informații, pe care ni le-a oferit dumnealui într-o conversație, în special, acelea despre soarta clădirii palatului. Vă lăsăm acum singuri în faţa scurtului nostru reportaj fotografic despre parcurile din Camenca.

Parcurile oraşului Camenca - album foto