La scurt timp după încheierea Războiului Ruso-turc din anii 1806-1812, generalul-maior Catargiu a primit pentru meritele sale de la imperatorul Alexandru al II-lea o parcelă de pămînt, în care intra satul Gura Bîcului și pămînturile din preajma acestuia. Istoria propriu-zisă a conacului începe mai tîrziu, atunci cînd nobilul polonez Karl Janowski, supus străin al Imperiului Rus, i-a cucerit inima fiicei proprietarului conacului, Elena.

În familie o numeau Lina. Conform legendei, tînărul Karl dorind să o cucerească pe viitoarea sa soție Lina, i-a cîntat pînă și serenade sub fereastră, numind-o dragă Lina. Anume această legendă i-a dat conacului cea de-a doua denumire − Dragălina. Dragostea lui pentru Lina și serenadele interpretate de el au fost răsplătite, căci în curînd s-au căsătorit, iar Karl a devenit moștenitor al conacului Catargiu. Anume el în prima jumătate a secolului al XIX-lea a și construit conacul. Pe lîngă conac a fost organizată Fabrica de producție a cărămizii roșii și țiglei, producția fiind de calitate foarte înaltă, era vîndută în țările Europei. Dar, mai întîi de toate, cărămizile au fost necesare pentru construirea conacului propriu-zis, situat pe un deal domol, sus de Nistru, la o depărtare de 3-4 km de sat.

În afară de construcțiile externe, a fost construit un beci imens subteran cu suprafața totală de circa 200 de metri pătrați. Apoi beciul a fost extins de alți vinificatori locali, devenind unul dintre cele mai mari beciuri de vinuri private din țară. A fost construit conform celor mai avansate tehnologii la acea vreme, avea un sistem unic și eficient de ventilație, nu mucegăia, astfel încît chiar și astăzi, el arată bine păstrat, fiind potrivit de a fi utilizat pentru ce a fost preconizat. Deasupra părții subterane a beciului cu vinuri se înălța o clădire maiestuoasă cu două frontoane, o verandă și alte încăperi. Din vîrful lui se deschideau vederi spectaculoase spre Nistru, care curge la aproximativ 1 km de conac, dar și spre împrejurimi. În afară de beci Karl Janowski a construit o moară mare, grajduri pentru cai și viței, ateliere. O parte dintre aceste clădiri s-au păstrat pînă în zilele noastre, în timp ce altele au fost demontate cărămidă cu cărămidă de către locuitorii satelor din apropiere. Clădirea conacului are două etaje, subsol mare și mansardă, pe parcursul anilor a fost reconstruită de mai multe ori, adăugîndu-se și construcții noi. Pe timpurile sovietice, aici, de obicei, erau cazate detașamentele de studenți, care veneau la recoltarea strugurilor. Ani de zile conacul a fost lăsat, în general, în paragină, fiind vizitat periodic de vînătorii de comori, care au distrus o parte din pereții interiori. În prezent, rămășițele conacului aparțin unei persoane particulare, deși este recunoscut drept obiect cultural și istoric și este protejat în mod oficial de către stat. Încăperea morii a fost transformată în grajd pentru vite, în alte clădiri auxiliare am descoperit un garaj privat, în timp ce altele rămîn goale, ruinîndu-se încet. În primul rînd, acest lucru se referă la partea beciurilor de vinuri din exterior, de la care au s-au păstrat rămășițe de pereți și frontoane, iar beciurile, spre marea noastră mirare, s-au păstrat, foarte bine. Acest lucru se datorează fiabilității construcției și calității materialelor de construcție (cărămizii roșii).

Am reușit să vizităm conacul de două ori, la un interval de cîțiva ani și să fotografiem, ceea ce a rămas din conac. Potrivit amintirilor celor mai bătrîni locuitori ai acestor locuri, conacul era înconjurat de un parc nu foarte mare, fiind renumit pentru aleile sale florale cu lalele. Nimic din toate acestea nu s-a păstrat. În prezent, împrejurul clădirii conacului cresc copaci de nuci tineri. Clădirea conacului arată părăsită și numai datorită trăiniciei construcției a reușit să supraviețuiască încercărilor grele la care a fost supusă pe parcursul timpului. Mult mai rău stau lucrurile cu interiorul și acoperișul. În interiorul clădirii, începînd de la subsol și finisînd cu mansardă domină haosul și pustiirea. Aproape toate ferestrele sînt sparte, mulți pereți sînt parțial distruși, iar din cauza acoperișului deteriorat, în multe locuri a apărut mucegai, cade tencuiala și peste tot sînt grămezi de gunoaie și rămășițe ale construcției.

De la conac, în jos, pe pantă șerpuiește un drum pitoresc care duce spre malul Nistrului. Aici s-au păstrat cîțiva copaci seculari și judecînd după toate, locuitorii conacului se odihneau, organizau picnicuri și se scăldau.

În mai multe privințe această moșie este unică și nu există una similară în Republica Moldova. În primul rînd, acest lucru se referă la beciurile cu vinuri, la Fabrica de cărămizi și țiglă și la moara uriașă. Ce-i drept o moară analogă cu aceasta a existat încă la o moșie, în satul Brînzeni, raionul Edineț.

Pentru ca să vă formați o idee cît mai cuprinzătoare despre moșia Dragălina vă propunem acest reportaj video și foto, însoțit de muzică și vă sfătuim să vizitați aceste locuri, cel mai bine primăvara sau toamna. Din păcate, această moșie unică, în multe privințe, împărtășește aceeași soartă cu zeci de alte moșii, risipite prin Moldova și date uitării. Sperăm, cu toate acestea, că istoria Dragălinei nu se încheie aici.