Cosmescu Alexandru

Cosmescu Alexandru - scriitor, dramaturg, traducător.

Născut la 24 mai 1922 în comuna Vorniceni, raionul Străşeni, Moldova. Îşi urmează studiile la Liceul „B. P. Haşdeu” de la Chișinău şi la Facultatea de Medicină a Universităţii de la Cluj-Sibiu. Debutează cu versuri lirice în revista Licurici în anul 1939. În 1940 se refugiază împreună cu părinţii la Argeş de unde în 1941 se înrolează în armată.

În 1944 revine la Chișinău, iar începînd cu anul 1945 este redactor la publicaţiile „Tinerimea Moldovei”, „Octombrie”, „Basarabia”. Apar o serie dintre cărţile sale „Urcuş”, 1951, „Dealul Viei”, 1952 şi „Spre liman”, 1954, „Crugul lunilor”, 1968, „Maiştri şi învăţăcei”, 1979 şi două piese „Drumul diamantelor”, 1961 şi „Vîrsta succeselor”, 1988, care sînt supuse unor critici vehemente, scriitorul văzîndu-se nevoit să se refugieze în traduceri. Pe parcursul carierei sale a activat şi în calitate de ziarist, redactor de editură, consultant literar la Uniunea Scriitorilor.

A excelat în calitate de traducător talentat  a unor asemenea autori precum: A. Puşkin, N. Gogol, A. Cehov, M. Lermontov, L. Tolstoi, F. Dostoevski, A. Ostrovski, M. Gorki, O'Henry, St. Zweig, R. Stevenson, J. Cocteau, H. C. Andersen, Ch. Perrault ş. a. În aproape 40 de ani, cît a activat în domeniul traducerilor, de sub peniţa lui au ieşit 200 de cărţi traduse şi 2 culegeri selective – „Darul magilor”, 1952 şi „Miraculoasele tărîmuri”, 1982. La fel de apreciat în calitate de traducător a fost şi la dublarea filmelor de la studioul „Moldova-film”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

A decedat la 29 septembrie 1980 la Chișinău.

Filmografia filmelor traduse:
„Tandra şi dulce mea fiară”, 1979 în regia E. Loteanu
„Răpirea „Savoiei”, 1979,
„Bărbaţii”, 1981,
„Speranţa şi sprijinul”, 1983,
„Roua albă”, 1984

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1490
Populația:
1772 locuitori

Semeni este un sat din cadrul comunei Zagarancea, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Ungheni și la 117 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1772 de oameni. Satul Semeni a fost menționat documentar în anul 1490.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.