|
Locuitorii din Ceadîr-Lunga au fost scutiți de taxa pentru curăţenie
Consiliul orăşenesc Ceadîr-Lunga a aprobat recent o decizie prin care a scutit, pînă la finele acestui an, un şir de categorii sociale din localitate de achitarea taxei locale pentru sanitaţie.
Impozitul local pentru asanarea oraşului a fost introdus din anul 2016 şi a fost comasat cu taxa pentru serviciul de evacuare a deşeurilor. Tariful comun constituie opt lei pe lună pentru o persoană.
La finele lunii aprilie, Consiliul local a modificat decizia anterioară şi a eliberat, pînă la 31 decembrie 2016, de achitarea acestei taxe mai multe categorii de cetățeni. Astfel, vor fi scutiţi de plată cetăţenii care îndeplinesc serviciul militar, precum şi cei care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare.
De asemenea, nu vor achita taxa pentru salubrizare orăşenii care locuiesc peste hotarele R. Moldova şi vor prezenta actele ce confirmă acest fapt.
Vor fi eliberaţi de plată şi beneficiarii azilului de bătrîni din Ceadîr-Lunga, precum şi copiii de vîrstă preşcolară din familiile numeroase. Impozitul va fi anulat doar după ce la primăria oraşului vor fi depuse documentele necesare.
Oraşul Ceadîr-Lunga are o populaţie de aproape 20 de mii de locuitori.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1598
- Populația:
- 406 locuitori
Mirceşti este un sat din cadrul comunei Boghenii Noi, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Ungheni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 406 oameni. Satul Mircești a fost menționat documentar în anul 1598.
Comments
(0)