24 december 2019, 18:45 views 3438
Autoritățile au fost rugate să contribuie la deciderea sorții mormintelor militare din Chișinău (Doc)
24 december 2019, 18:45 views 3438

Autoritățile au fost rugate să contribuie la deciderea sorții mormintelor militare din Chișinău (Doc)

Reprezentanții organizațiilor publice și ai grupurilor de inițiativă au transmis o adresare către guvernul Republicii Moldova, conducerea Primăriei Chișinău, misiunile diplomatice cu rugămintea de a-i ajuta să decidă soarta mormintelor militare de pe bulevardul Decebal, 17 din capitala Moldovei și să creeze acolo un complex memorial.

Despre acest lucru a anunțat jurnalista, președinta organizației publice Initiative Mass-Media, Elena Levitskaya-Pakhomova, menționînd că adresarea respectivă a fost semnată de membrii Clubului iubitorilor de istorie din Chișinău, arhitecți, istorici locali etc.

În adresare se menționează faptul că istoria acestei înmormîntări militare din Chișinău însumează o sută cincizeci de ani. Acolo sînt îngropați militarii din diferite țări și armate. Urmașii și rudele lor trăiesc în Moldova, Rusia, România, Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Grecia, Austria, Cehia, Slovacia, Franța.

Cîndva a fost creată o comisie guvernamentală de întoarcere a acestui teritoriu în proprietatea orașului. În prezent, al orașului este considerat teritoriul pe care se află scara care duce spre cimitir și platforma din fața sa. Cu cîțiva ani în urmă, prin eforturile organizațiilor publice acolo a fost efectuată o reparație cosmetică, însă, în acest moment, obiectul are din nou nevoie de amenajare.

Locuitorii din Chișinău care au semnat adresarea către autorități au menționat că, în opinia lor, acest obiect ar trebui să devină un exemplu de cooperare interetnică și internațională.

În acest sens, ei au rugat autoritățile să contribuie la:

- reluarea activității comisiei guvernamentale, cu implicarea reprezentanților Ministerului Culturii, istoricilor, organizațiilor publice, misiunilor diplomatice;

- rezolvarea problemei privind proprietatea asupra teritoriului pe care se află mormintele militare;

- efectuarea în teritoriu a lucrărilor echipelor de cercetare;

- crearea în viitor a unui complex Memorial;

- efectuarea lucrărilor științifice de către istorici, istorici locali, jurnaliști în arhivele țării și în cele din străinătate.

Source: noi.md

Keywords:

Chisinau , Mormînt

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1627
Populația:
3400 locuitori

Todirești este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Todirești și Grăseni. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3400 de oameni. Satul Todirești a fost menționat documentar în anul 1627.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.