22 november 2018, 17:00 views 18292
În Transnistria se scumpește pîinea
22 november 2018, 17:00 views 18292

În Transnistria se scumpește pîinea

De la 1 decembrie, preţurile la cele mai cunoscute tipuri de pîine în Transnistria se vor mări cu 15%.

Această decizie a fost luată de Ministrul dezvoltării economice, care, în fiecare an, în luna noiembrie, stabileşte plafonul preţurilor la pîine pentru anul următor.

Potrivit agenţiei Infotag cu referire la presa regională, creşterea preţurilor se datorează scumpirii cerealelor din care se face făină pentru coacere, de la 1.900 la 2.400-2.600 ruble per tonă.

Totodată, potrivit directorului Combinatului de panificaţie din Tiraspol, Alexandr Rosenberg, anterior, stocurile de făină şi alte ingrediente pentru coacere erau achiziţionate la cursul de oficial de 11,3 ruble pentru un dolar, iar acum acest curs este de 16,1 ruble.

Iniţial, producătorii au insistat asupra unei majorări de 45%, care a fost scăzută pînă la 15% "din contul reglementării de stat - întreprinderile au fost nevoite să reducă la maximum posibil nivelul rentabilităţii".

„Deoarece este vorba de tipuri de pîine de importanţă socială, veniturile producătorilor s-au redus la valori minime echivalente cu impozitele şi nu avem dreptul să le aduce la pierderi. Costurile curente au fost analizate cu atenţie, totul este calculat la minimum", a declarat Serghei Obolonik, vicepreşedintele guvernului.

Potrivit lui, cea mai ieftină pîine de la Combinatul de panificaţie din Tiraspol, care cîntăreşte 400 de grame, se va scumpi de la 1 decembrie de la 2,85 pînă la 3,3 ruble.

În acelaşi timp, autorităţile regiunii susţin că pîinea în Transnistria este "mai ieftină decît în ţările învecinate".

„Spre deosebire de Ucraina, pîinea coaptă din făină de calitate superioară este mai ieftină cu 10-17%, din făină de gradul I - cu 45%. 

În Moldova, preţul este chiar mai mare decît în Ucraina", a spus Obolonik.

Source: infotag.md

Keywords:

pîine , preţ , majorare , Transnistria

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1908
Populația:
197 locuitori

Anini este un sat din cadrul comunei Lăpuşna, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Hîncești și la 53 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 197 de oameni. Satul Anini a fost întemeiat în anul 1908.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.