|
Mănăstirile Moldovei
Complexele monastice în Moldova istorică sînt numeroase, acesta fiind un indice al evlaviei poporului. Mănăstirile sînt atestate deja la sfîrşitul secolului al XIII-lea, amplasate la poalele munţilor Carpaţi, în păduri, majoritatea dintre ele în vestul Moldovei. În Moldova de est primele aşezări monastice au fost schiturile rupestre din malurile Nistrului şi Răutului, datînd din perioada paleocreştină şi a iconoclaştilor. Construcţiile mănăstireşti devin cunoscute odată cu menţionarea daniilor făcute de către ctitori şi cu înlocuirea structurilor din lemn cu cele din piatră.
Cei mai mari ctitori de mănăstiri au fost domnitorii. Primul ctitor de mănăstiri pare să fie Petru Muşatinul, în timpul vieţii sale fiind întemeiată şi înzestrată cu danii mănăstirea Neamţ. Domnitorul Alexandru cel Bun este ctitorul mănăstirilor Bistriţa, unde este înhumat, Căpriana, Vărzăreşti şi, posibil, al mănăstirilor Moldoviţa, Humor, Horodnic, Pătrăuţi, atestate în această perioadă. Domnitorul Ştefan cel Mare a fondat mănăstirile Putna, care a devenit necropola sa şi a familiei sale, Voroneţ, Tazlău; a construit lăcaşuri de cult în mănăstirile Pătrăuţi, Dobrovăţ, Neamţ. Petru Rareş a fondat mănăstirile Probota, unde a fost înhumat el şi familia sa şi a reconstruit bisericile mănăstirilor Căpriana, Moldoviţa, Bistriţa, Rîşca. Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a fondat mănăstirea Slatina, unde a fost înhumat şi a reconstruit biserica mănăstirii Bistriţa. Domnitorul Petru Şchiopu a fondat mănăstirea Galata, Ieremia Movilă – mănăstirea Suceviţa, care a fost necropola familiei sale; Vasile Lupu – mănăstirea Golia şi mănăstirea Trei Ierarhi, ambele în Iaşi, Gheorghe Ştefan – mănăstirea Caşin, Gheorghe Duca – mănăstirea Cetăţuia.
Din secolul al XV-lea numărul de mănăstiri este mereu în creştere, ctitori devenind boierii, slugile domneşti, negustorii, călugării şi ţăranii răzeşi pe pămîntul cărora se fondează mănăstirile. Hatmanul Balica a fondat mănăstirea Sf. Vineri, ulterior mănăstirea Frumoasa, cronicarul Grigore Ureche a fost ctitorul mănăstirii Secu.
Pe teritoriul Republicii Moldova se află peste 50 de mănăstiri, dintre care 20 sînt clasate monumente istorice, iar mai mult de jumătate - mănăstiri fondate în anii de independenţă şi suveranitate statală. Mănăstirile vechi au fost amplasate în două zone, care se disting prin pitorescul peisajelor şi în acelaşi timp sînt retrase din tumultul vieţii. Şapte mănăstiri sînt fondate de-a lungul Nistrului, cele mai vechi făcîndu-şi apariţia pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, pe lîngă schiturile rupestre, abandonate la acel moment. Aici au apărut mănăstirile Saharna, Japca, Dobruşa, Calaraşăuca, schiturile Rudi, Coşelăuca, şi ultima - mănăstirea Chiţcani (Noul Neamţ).
A doua zonă unde au fost fondate mănăstiri şi schituri a fost zona Codrilor Centrali, mărginită la nord de drumul Corneşti-Orhei şi la sud de drumul Chișinău-Leuşeni, unde se află 13 mănăstiri şi schituri: Răciula, Frumoasa, Hîrjauca, Hîrbovăţ, Tabăra, Curchi, Ţigăneşti şi Hirova, Căpriana, Condriţa, Suruceni, Vărzăreşti şi Hîncu.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1632
- Populația:
- 1407 locuitori
Burlăneşti este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Burlăneşti şi Buzdugeni. Satul este situat la o distanță de 22 km de orașul Edineţ, la 26 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 219 km de Chișinău. La nord de Burlăneşti se află o întindere stîncoasă cu peşteri, ce formează malul stîng al Drăghiştei. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1407 oameni. Prima atestare documentară a satului datează din 25 aprilie 1632.
Comments
(0)