|
Nouă remedii casnice care chiar funcţionează (Foto)
Există foarte multe remedii naturale, însă nu se poate spune despre toate că au un efect dovedit. Acţiunea benefică a acestor nouă remedii este, însă, dovedită de studii.
Acestea sunt nouă remedii casnice ciudate care pot fi folosite pentru a trata durerea, pentru îndepărtarea răcelii, pentru calmarea unei dureri de cap sau pentru albirea dinţilor, scrie Business Insider, citat gandul.info.
Gargara cu apă
Simţiţi că vă ia răceala? Încercaţi să faceţi gargară cu apă. Concluzia unui studiu pe aproape 400 de voluntari sănătoşi a fost că cei care au încercat această metodă aveau şanse mai mici de a se alege cu infecţii ale tractului respirator superior, o infecţie legată de cele mai multe ori de răceală şi gripă.
Ghimbir
Dacă vi se face rău de mişcare în timpul călătoriilor, încercaţi să luaţi la dumneavoastră bomboane de ghimbir. Un studiu arată că un gram de rădăcină de ghimbir este de ajutor în tratarea simptomelor răului de mişcare, dar şi în cazul senzaţiei de greaţă în urma chimioterapiei. Potrivit unui medic, ghimbirul ar putea fi folositor şi pentru eliminarea gazelor şi a indigestiei.
Supa de pui
Cu toate că încă nu se ştie de ce supa de pui ne face să ne simţim mai bine atunci când suntem răciţi, cercetătorii s-au convins şi ei de acest lucru. Supa pare să ajute la calmarea inflamaţiilor care declanşează celelalte simptome ale răcelii.
Fructe şi legume proaspete
Pe măsură ce mestecaţi mere sau morcovi, de exempplu, bucăţile mici şterg suprafaţa dinţilor, ajutând la îndepărtarea petelor. Merele şi căpşunile conţin şi acid malic, care ajută la albirea dinţilor.
Miere
Nu suportaţi gustul siropului de tuse? Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă mierea ca remediu împotriva tusei, iar un studiu din 2012 arată că zece grame de miere luate de copii înainte de culcare au dus la alinarea tusei şi la un somn mai bun.
Gheaţă
Migrenele ar putea fi îndepărtate prin aplicarea unei pungi cu gheaţă pe cap sau la ceafă. Într-un studiu din 2013, oamenii care au folosit gheaţă pentru 30 de minute atunci când a apărut senzaţia de durere de cap spuneau că acea senzaţie începea să dispară.
Bandă adezivă
Un studiu din 2002 a descoperit că acoperirea negilor cu bandă adezivă a fost mai eficientă decât îngheţarea acestora. Cu toate acestea, există şi studii care nu au fost la fel de convingătoare. Dacă doriţi să încercaţi totuşi, curăţaţi zona afectată, tăiaţi o bucată de bandă adezivă un mic mai mare decât negul şi lipiţi-o peste acesta. Înlocuiţi banda o dată la câteva zile până când dispare negul.
Oţet şi alcool
Util pentru cei care practică înotul şi nu numai. Atâta timp cât nu aveți un timpan perforat, utilizați această rețetă ușoară pentru a opri infecţii ale urechii. Combinaţi un pic de oţet cu nişte alcool, turnaţi o linguriță de amestec în fiecare ureche și lăsați-l să se scurgă înapoi. Soluţia ajută la oprirea apariţiei bacteriilor şi ciupercilor în urechi.
Votca
Dacă nu mai aveţi energie sau sunteţi răcit, frecaţi picioarele cu votcă. Înmuiaţi un prosop în alcool şi frecaţi bine picioare. Nu numai că se vor nimici toate bacteriile, dar vă veţi simţi mai bine, totodată va dispărea şi mirosul picioarelor.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1491
- Populația:
- 1261 locuitori
Japca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Bursuc și Japca. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Florești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1261 de oameni. Satul Japca a fost menționat documentar în anul 1491.
Comments
(0)