|
Ediţia a 4-a Olympic EcoFest organizată la Chişinău
Ediţia din acest an a evenimentului Olympic EcoFest se va desfăşura sîmbătă, 29 septembrie, în parcul Valea Morilor din Chişinău. În această perioadă, în premieră are loc şi Săptămîna Europeană a Sportului.
„Am îndemnat federaţiile şi cluburile sportive să organizeze în această perioadă mai multe evenimente sportive. Săptămîna se va încheia cu evenimentul EcoFest, care este o sărbătoare a sportului", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul de stat pe domeniul sportului din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Radu Rebeja.
Organizatorii Olympic EcoFest îşi propun educarea ecologică a chişinăuenilor, promovarea sportului şi a educaţiei cu privire la mediul înconjurător, subliniind angajamentul organizaţiilor sportive pentru soluţionarea problemelor de ecologie.
Tradiţional, la Olympic EcoFest, sînt implicate mai multe federaţii. „Competiţia devine din ce în ce mai bună. Voi participa cu mare drag şi în acest an", a declarat campionul mondial printre tineret, Oleg Nuţa. În cadrul Olympic EcoFest va avea loc tradiţionala cursă de alergări, iar Federaţia Sportului Şcolar va organiza diverse competiţii în orăşelul sportiv din zona plajei.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1793
- Populația:
- 4389 locuitori
Sadaclia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Sadaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 17 km de orașul Basarabeasca și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4389 de oameni. Satul Sadaclia a fost menționat documentar în anul 1793.
Comments
(0)