Sadaclia, district Basarabeasca
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1793
- Populația:
- 4389 locuitori
Sadaclia este un sat şi comună din raionul Basarabeasca. Satul are o suprafaţă de circa 3.54 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 10.37 km. Sadaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la distanța de 17 km de orașul Basarabeasca și la 85 km de Chișinău. Satul Sadaclia a fost menționat documentar în anul 1793.
[top]Monumente istorice
Mănăstirea „Sf. Nicolae” este situată la circa 6 km de satul Sadaclia. În anul 1997 cînd s-a redeschis aici nu mai rămăsese piatră pe piatră din vechea aşezare monastică. Mănăstirea de maici „Sf. Nicolae" din Sadaclia mai este cunoscută şi ca Mănăstirea de la Chistoleni. Din vechile documente aflăm că Mănăstirea Chistoleni a fost înfiinţata în anul 1932, de Mitropolitul Gurie Grosu (1926-1936), pe moşia lui Vasile Pistol, un creştin, originar din satul Sadaclia, care a donat 50 de hectare de pământ Mitropoliei. În documente, Mănăstirea este numită şi „Mănăstirea Mitropolitiilui Gurie". În anul 1942 din cauza războiului, maicile au plecat la Vărzăreşti, iar mănăstirea a fost transformată în inchisoare pentru deţinuţi militari. După război aici erau aduşi şi deţinutii politici. Din 1950 pe teritoriul mănăstirii, a funcţionat un spital, iar după închiderea acestui spital, încăperile mănăstirii au fost folosite de gospodaria agricolă din localitate. În această perioadă, mănăstirea a fost distrusă pînă în temelie, iar din ceea ce a rămas din edificiile ei, au fost construite cîteva ferme. Aşa, mulţi ani la rînd, locul pe care cîndva se înălţa o mănăstire, a pustiit. În primăvara anului 1997 mănăstirea a fost reactivată ca mănăstire de maici cu numele „Mănăstirea Chistoleni".
[top]Istoria localitații
Satul Sadaclia a fost menționat documentar în anul 1793. Localitatea este așezată pe malul stîng al pîrîului Cogîlnic și a fost întemeiat pe locul unui sat tătărăsc ruinat, ce purta acest nume. După plecarea tătarilor aici s-au așezat 20 de familii de mazili moldoveni, 4 familii de ruptași și 10 familii de polonezi. Apoi au mai venit cîteva familii de ucrainieni. După alipirea Basarabiei guvernul rus a dăruit terenuri mari generalului rus Sibirschi și doamnei Efrosinia Muruzi, iar țăranii coloniști au primit 1920 de desetine de pămînt pentru cele 63-64 de familii (cîte 30 de desetine fiecare).
[top]Populația
Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4389 de oameni, dintre care 49.92% - bărbaţi și 50.08% -vfemei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.63% - moldoveni, 0.21% - ucraineni, 0.55% - ruşi, 0.09% - găgăuzi, 0.11% - bulgari, 0.02% - evrei, 0.16% - ţigani, 0.23% - alte etnii. În satul Sadaclia au fost înregistrate 1332 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 546 locuitori
Mileştii Noi este un sat din cadrul comunei Răzeni, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Ialoveni și la 46 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 546 de oameni. Satul Mileştii Noi a fost înființat în anul 1910.
Comments
(0)Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.