|
Photo: tnob.md |
Cultura ne ajută să fim liberi și umani
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă şi Cultură, UNESCO, cere condiţii mai bune de lucru în sectorul Culturii, care a fost afectat deosebit de dur în ultimii ani. Aceste condiţii ar putea fi asigurate, de exemplu, prin introducerea unui salariu minim şi asigurări sociale mai bune, notează UNESCO într-un raport privind politicile culturale publicat recent.
Potrivit acestui raport, circa 10 milioane de oameni din întreaga lume au rămas fără locuri de muncă în industria culturală şi creativă, în 2020. În ţările luate în calcul în raport, pierderile de venituri din acest sector au fost între 20% şi 40%, comunică moldovenii.md cu referire la vocea.md.
Directorul general adjunct al UNESCO pentru Cultură, Ernesto Ottone, a conchis că trebuie regîndită crearea unui mediu de lucru „sustenabil şi incluziv” pentru profesioniştii din domeniul artelor şi culturii din întreaga lume. În acelaşi timp, a subliniat acesta, cererea de cultură a crescut în timpul crizei de coronavirus.
Experţii citaţi în raport menţionează că susţinerea cu bani publici a culturii a scăzut încă din anii dinaintea pandemiei, ceea ce a făcut ca acest domeniu să fie şi mai profund afectat de criza legată de Covid-19.
Deşi pandemia a creat un spaţiu suplimentar pentru prestaţii culturale digitale, încasările în acest sector nu au putut compensa pierderile, a stabilit raportul. Astăzi, mai mult ca oricînd, este necesară o remunerare corectă pentru prestaţiile culturale virtuale, actualele modele favorizînd în principal un număr redus de artişti bine cunoscuţi.
În concluzie, cultura este un pilon important al societăţii, reușind cu ușurință să supraviețuiască într-o lume ce tinde spre tehnologizare. Așadar, ar trebui să protejăm cultura, pentru că: prin intermediul ei putem reflecta asupra convenţiilor sociale și le putem transforma; ea este cea care ne ajută să ne exploatăm creativitatea; este adesea prima și ultima salvare a libertăţii în circumstanţele unui sistem politic-social; este unul dintre elementele-cheie care ne ajută să fim umani; și în numele salvării creativităţii umane avem nevoie să protejam și să respectăm cultura.
Concluzionăm cu un ultim citat, așa cum spunea Kenneth Kaunda (primul președinte al Republicii Zambia): „O ţară fără cultură e ca un trup decapitat”.
Acest deziderat aplicat culturii îl putem raporta la nivel mondial tuturor culturilor. Mai ales unor reprezentanți ai poporului, care la începutul secolului XXI au ales că cea mai bună cale de conviețuire pe această palmă de pămînt este Teatrul de război cu toată artileria grea, și nu pacea, și nu Marele Teatru de Operă și Balet.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1750
- Populația:
- 1211 locuitori
Ghidirim este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Ghidirim este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Rîbnița și la 99 km de Chișinău. Populaţia satului Ghidirim alcătuia 1211 oameni în anul 2011. Satul Ghidirim a fost menționat documentar în anul 1750.
Comments
(0)