![]() |
In memoriam Constantin Stere
Astăzi se împlinesc 88 de ani de la trecerea în neființă a lui Constantin Stere, om politic, savant şi scriitor moldoven. Născut la 1 iunie 1865 la Ciripcău, după alte date la Horodişte, judeţul Soroca într-o familie de boieri din Basarabia. Constantin Stere a desfășurat o amplă activitate politică. Fondator, împreună cu G. Ibrăileanu, P. Bujor, M. Sadoveanu, al revistei „Viaţa românească" (1906). Deputat în Sfatul Ţării şi în Parlamentul României.
Învaţă la Liceul nobilimii din Chișinău; aici aderă la mişcarea narodnicistă din Rusia, în ultimul an de liceu fiind arestat pentru activitatea revoluţionară. Condamnat la mai mulţi ani de detenţie, este exilat în Siberia (1886-1892). Un timp Stere se află dincolo de cercul polar. După ispăşirea pedepsei, revine în Moldova de Est, apoi, prin cunoştinţele părintelui său, Stere Egor Stepanovici, obţine un paşaport pentru străinătate, trece frontiera şi ajunge la Iaşi, unde are susţinerea şi ajutorul socialistului Ion Nădejde, cu care a corespondat în timpul exilului siberian. Urmează cursurile la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Devine ulterior profesor de drept constituţional şi chiar rector al acestei prestigioase instituţii de învăţământ din România.
Este autorul romanului-fluviu „În preajma revoluţiei (opt volume), pe care C. Stere îl scrie după ce părăseşte viaţa politică, retras la moşia sa de la Bucov, judeţul Prahova. Memoria fenomenală a lui C. Stere, dublată de calităţile de narator şi de un talent literar de excepţie, dar şi forţa de muncă i-au permis să realizeze o operă durabilă în timp. Cele peste 2500 de pagini au fost dictate secretarului său L. Leoveanu din 1931 pînă în 1936, anul decesului său. Al 9-lea volum, schiţat de C. Stere, rămîne nefinisat. G. Călinescu compara această uriaşă frescă literară cu „Le Rouge et le Noir” („Roşu şi Negru” de Stendhal). Autorul descrie cu o măiestrie de invidiat frumuseţea peisajelor de la ţară, apa strălucitoare a Nistrului, cîmpiile, muncile cîmpului, plugăritul, secerişul, ocupaţiile ţăranilor din zori şi pînă-n noapte, moravurile şi obiceiurile oamenilor de la ţară, scene tipice ale satului de la Nistru, îmbinînd elementul fantastic cu cel real, umorul cu fina ironie. „În preajma revoluţiei” a fost comparat de unii critici cu „Război şi Pace” al lui Lev Tolstoi, prezentînd o experienţă unică în spaţiul literar dintre Carpaţi şi mare. „În preajma revoluţiei” rămîne o operă de mare valoare prin frumuseţea scrisului şi prin bogăţia materialului documentar-memorialistic, cuprinzînd mai multe decenii de viaţă socială, politică şi culturală. Prin acest roman C. Stere a lăsat contemporanilor şi urmaşilor mărturia zbuciumului unei vieţi excepţionale, romanul rămînînd un monument al literaturii moldoveneşti.
Constantin Stere se stinge din viață la 26 iunie 1936 pe moșia sa de la Bucov, în România.
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Письменность: одно из важнейших изобретений
- Робот уборщик мусора в водоемах (Видео)
- Марк Катон, римский сенатор, выучил греческий язык в 80 лет
- Сенсационное исследование! Учёные доказали существование эфира
- Почему нужно перестать пить чай… Профессор Иван Неумывакин лечил без лекарств!
- Варненское золотое сокровище – предвестник цивилизаций Шумеров и Египта (+Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 3025 locuitori
Olişcani este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Olişcani este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 6 km de orașul Șoldănești și la 124 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3025 de oameni. Prima atestare documentară a localității cu numele „satul lui Oleșco” datează din 20 decembrie 1437.
Comments
(0)