|
Plahotniuc: Lansăm cel mai mare proiect de infrastructură
În premieră, în ţara noastră a fost lansat programul naţional "Drumuri bune pentru Moldova". Astfel, în acest an, circa 1.200 de kilometri de drumuri vor fi construite sau reparate. Anunţul a fost făcut de preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, care a declarat că se vor face drumuri în fiecare sat, indiferent de culoarea politică pe care primarul din localitate o are.
"În cadrul ședinței, am analizat, care este cea mai eficientă cale pentru a susține Guvernul, astfel, încît acest amplu proiect național să aibă toate resursele necesare pentru a fi realizat. Scopul nostru final este să oferim un nou potențial de creștere Republicii Moldova: drumurile bune vor permite modernizarea satelor. Vom face drumuri în fiecare sat, indiferent de culoarea politică pe care primarul din localitate o are, fiindcă guvernarea actuală lucrează pentru toți cetățenii noștri, indiferent de opțiunile lor politice", a menţionat preşedintele democraţilor.
Vlad Plahotniuc a mai declarat că se planifică extinderea proiectului pentru anii următori, în toate raioanele:
"Anul acesta noi vom face drumuri în fiecare sat, iar anul viitor programul se va extinde la drumurile raionale. Am invitat astăzi, la ședința săptămânală, colegii din Guvern responsabili de acest domeniu, pentru a ne prezenta etapa, la care se află acest proiect și a discuta referitor la suportul politic. Vă asigur, că Partidul Democrat și Coaliția de Guvernare au capacitatea și determinarea să ducă proiectul la un bun sfîrșit. Proiectul respectiv este mai mult decît o simplă inițiativă legislativă, el este o promisiune, pe care noi, partidul de guvernămînt, am făcut-o cetățenilor".
Liderul PDM a precizat că programul "Drumuri bune pentru Moldova" este cel mai mare proiect de infrastructură de la Independență până în prezent, unul foarte complicat și necesită o implicare politică serioasă în sprijinirea echipei guvernamentale.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
- Дети и старики всегда помогут в трудную минуту...
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1830
- Populația:
- 667 locuitori
Otac este un sat şi comună din raionul Rezina. Otac este unicul sat din comuna cu acelaşi nume și este situat la o distanță de 28 km de orașul Rezina și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 667 de oameni. Satul Otac a fost întemeiat în anul 1830.
Comments
(0)