|
În Moldova vor fi implementate noi metode de îmbuteliere a vinurilor
Vinificatorii din Republica Moldova vor implementa noi metode de îmbuteliere a vinurilor pentru a păstra calitatea băuturii.
Oficiul Național al Viei și Vinului, în colaborare cu Combinatul de Vinuri „Cricova", a organizat seminarul „Îmbutelierea sterilă «la rece» a produselor vitivinicole de calitate" – proces important pentru păstrarea calităților vinului.
Peste 70 de vinificatori, reprezentanți ai 38 de companii, au avut posibilitatea să viziteze linia de îmbuteliere sterilă „la rece" a vinurilor la Combinatul „Cricova".
Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), Dumitru Munteanu, a menționat că acest eveniment este parte a eforturilor ONVV îndreptate spre sporirea calității și competitivității vinului Moldovei pe piețele externe.
Dumitru Munteanu a subliniat că producerea vinurilor cu indicația geografică protejată și denumirea de origine protejată este o prioritate strategică, deoarece acestea au o legătură certificată cu regiunea din care provin, oferind o valoare adăugată mai înaltă și o garanție a calității pentru consumator.
Îmbutelierea sterilă „la rece" presupune respectarea unui număr de puncte critice de control igienic la linia de îmbuteliere (proprietățile apei și ale aerului, sticla, dopul, comunicațiile, igiena spațiului și a personalului, produsul etc.), astfel păstrîndu-se calitatea vinului îmbuteliat. Acest proces este indicat în caietul de sarcini și este una dintre cerințele obligatorii pentru companiile care produc vinuri cu IGP/DOP.
Experta în vinificație din cadrul ONVV Elizaveta Breahnă a menționat că în prezent, vinurile produse în Moldova sînt îmbuteliate în proporții mari „la cald", ceea ce nu permite păstrarea tuturor proprietăților produsului din sticlă.
„Ne-am propus să susținem dezvoltarea sectorului, informîndu-i pe specialiștii întreprinderilor din domeniu despre faptul că doar prin aplicarea tehnologiei de îmbuteliere «la rece» putem atinge standardele europene. Prin acest seminar le oferim instrumente și informații cu privire la aspectele practice şi teoretice ale îmbutelierii sterile «la rece», care vor ajuta producătorii să producă vinuri de calitate înaltă", a subliniat experta.
Reprezentanții companiilor „Mileștii Mici", „Lion Gri", „Basarabia Lwin Invest" și ai altor întreprinderi vinicole au menționat că îmbutelierea „la rece" a vinurilor îmbunătățesc calitățile gustative ale produselor, de aceea ei vor face tot posibilul pentru a aplica această metodă la întreprinderile lor și la producția vinurilor cu denumiri geografice protejate.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1808
- Populația:
- 2567 locuitori
Etulia este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Etulia Nouă, Etulia și loc.st.c.f. Etulia. Localitatea se află la distanța de 113 km de municipiul Comrat și la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2567 de oameni. Satul Etulia a fost menționat documentar în anul 1808.
Comments
(0)