Căpşunele cultivate de un moldovean cuceresc piaţa externă
Foto: trm.md |
Oleg Mereacre este un tînăr care după ce a lucrat un timp peste hotare a revenit acasă să implementeze modelul de agricultură cunoscut în Occident. Deşi e doar la început de drum tînărul din satul Costeşti, Ialoveni, se poate deja mîndri cu unele reuşite, în doar trei ani cultivarea căpşunelor a devenit pentru el o adevărată istorie de succes, iar de fructele de la Costeşti s-au bucurat în acest sezon şi belaruşii.
Potrivit revistei Guvernului Republicii Moldova, afacerea lui Oleg Mereacre a început acum trei ani, cînd s-a decis să facă un ban din agricultură. A plantat viță de vie și o livadă de pruni, iar cum acestea dau roadă mai tîrziu, s-a gîndit și la un cîmp de căpșuni. Experiența a acumulat-o în Polonia, unde a lucrat mai mulți ani în acest domeniu.
„Mi-a plăcut ceea ce am văzut în Polonia, arata impresionant, iar căpșunele sunt niște fructe ce se vînd repede. În 2011 am plantat trei hectare, apoi încă patru, iar anul acesta vrem să ne extindem pînă la zece hectare" își împărtășește planurile de viitor tînărul agricultor.
Oleg și-a început afacerea cu 50 de mii de euro, bani adunați în timp și din credite. Bărbatul spune că și statul i-a întins o mînă de ajutor: „Doar cu subvenții am reușit să ne extindem și să cumpărăm toată tehnica necesară. Un singur agregat poate să coste pînă la zece mii de euro, noi avem deja șase astfel de echipamente".
Un rol deloc minor îl are și experiența acumulată în Europa, dar și expozițiile naționale și internaționale la care participă antreprenorul, scrie Infogov.
În acest sezon Oleg a trimis trei tiruri încărcate cu 30 de tone de căpșune în Belarus. Iar dacă perspectivele căpșunei pe piața europeană sunt văzute de Oleg Mereacre în culori mai puțin roz, antreprenorul este convins că în maximum cinci ani, strugurii și prunele moldovenești vor fi la mare căutare în țările Uniunii Europene. Și asta dintr-un motiv cît se poate de simplu: „Ei nu au struguri și prune atît de bune".
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1436
- Populația:
- 5960 locuitori
Slobozia Mare este un sat și comună din raionul Cahul. Slobozia Mare este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Cahul și la 205 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 5960 de oameni. Satul Slobozia Mare a fost menționat documentar în anul 1436.
Comments
(0)