|
Moldova în topul ţărilor cu cei mai fericiţi copii
Majoritatea minorilor din ţara noastră au parte de o copilărie fericită. La această concluzie a ajuns organizaţia Salvaţi Copiii, care a poziţionat Moldova pe locul al 76-lea din 172 într-un clasament al ţărilor cu cei mai fericiţi copii.
Totodată, specialiştii au stabilit că peste 700 de milioane de minori din toată lumea sunt privaţi de copilărie din cauza bolilor, a abandonului şcolar, a războaielor şi a căsătoriilor premature.
Moldova este devansată în acest top de ţările vecine. Rusia este cel mai sus în clasament, pe locul 37. Urmează Ucraina, poziţionată pe 39, şi România, care se află pe locul 52.
Conform organizaţiei Salvaţi Copiii, cei mai fericiţi sunt copiii din Norvegia, Slovenia şi Finlanda. La coada clasamentului sunt trei ţări din Africa: Niger, Angola şi Mali. De altfel, raportul arată că cei mai nefericiţi minori trăiesc pe continentul african.
Peste 260 de milioane de copii de vârstă şcolară din toată lumea nu sunt înscrişi în instituţii de învăţământ. Iar 168 de milioane sunt nevoiţi să muncească pentru a se putea hrăni.
Totodată, aproximativ 156 de milioane de copii suferă de malnutriție. Iar cel puţin 28 de milioane de micuţi au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictelor militare.
Mai mult, peste şase milioane de copii sub cinci ani mor anual din cauza violenţelor, a bolilor şi a malnutriției. La colectarea datelor au participat şi alte organizaţii, precum OMS şi UNICEF.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1930
- Populația:
- 359 locuitori
Sălcuţa Nouă este un sat din cadrul comunei Cîrnăţenii Noi, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Căușeni și la 68 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 359 de oameni. Satul Sălcuţa Nouă a fost întemeiat în anul 1930.
Comments
(0)