|
Moldova planifică să deschisă ambasadă în EAU
Autoritățile Republicii Moldova planifică să deschisă ambasadă în Emiratele Arabe Unite, cu sediul la Abu Dhabi. Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens este supus consultărilor publice de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Totodată, se propune înființarea Consulatului General al Republicii Moldova în orașul Dubai, Emiratele Arabe Unite. Ca urmare a aprobării deciziei, MAEIE urmează să calculeze devizul de cheltuieli necesare pentru desfășurarea activității, în limita alocațiilor prevăzute pentru asigurarea activității misiunilor diplomatice. Totodată, Ministerul urmează să prezinte Guvernului spre aprobare structura și personalul scriptic ale instituției nominalizate, precum și indemnizațiile în valută străină pentru angajații acesteia.
Un alt proiect de hotărâre propus prevede instituirea Serviciului comercial-economic în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Turcia. Structura va avea un efectiv de trei unități, dintre care o persoană se va afla la Ankara, iar altele două vor activa efectiv la Istanbul. În nota informativă a proiectului se menționează că instituirea serviciului vizat implică surse financiare bugetare adiționale pentru încadrarea funcțiilor de consilier, secretar I și secretar II în statele de personal ale misiunii de la Ankara. Impactul bugetar al modificărilor propuse va constitui anual 3643,2 mii lei.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Алкогольный геноцид - выстрел крупным калибром по разуму
- В зоопарке жила старая лисица
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1877
- Populația:
- 50 locuitori
Cot este un sat din cadrul comunei Cuhneşti, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Glodeni și la 168 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 50 de oameni. Satul Cot a fost menționat documentar în anul 1877.
Comments
(0)