|
Jurămîntul pe care îl vor depune doar migranții la dobîndirea cetățeniei
Comitetul Dumei de Stat pentru construcții publice și legislație a aprobat textul jurămîntului care va fi depus la dobîndirea cetățeniei ruse.
Se presupune că această prevedere va fi adoptată în urma dezbaterii în Duma de Stat în a doua lectură a Legii cu privire la retragerea hotărîrii privind primirea cetățeniei FR de către persoanele condamnate pentru terorism.
Textul jurămîntului sună în felul următor: „Eu, N.P.P, primind benevol și conștient cetățenia Federației Ruse, jur: să respect Constituția și legislația Federației Ruse, drepturile și libertățile cetățenilor ei; să îndeplinesc obligațiile cetățeanului Federației Ruse spre binele statului și societății; să apăr libertatea și independența Federației Ruse; să fiu fidel Rusiei, să respect cultura, istoria și tradițiile ei".
Anterior, în Duma de Stat a fost organizat un concurs, la care au fost prezentate 93 de texte. Potrivit prim-vicespicherului Dumei de Stat din partea PCFR Ivan Melinikov, în varianta selectată „la bază este pusă retorica civilă, nimeni nu va fi nevoit să renunțe la principiile sale politice sau alte principii. „Oricine iubește Rusia poate citi acest text cu capul sus", consideră deputatul.
Juramîntul va fi depus doar de cetățenii străini care obțin cetățenia rusă. Fiecare va face acest lucru personal și public, pe fundalul simbolurilor de stat ale FR. Persoana care va refuza să depună jurămîntul nu va putea obține cetățenia Rusiei. Comitetul a recomandat, totodată, să se adopte integral în lectura a doua proiectul de lege privind posibilitatea retragerii cetățeniei de la teroriști. Pentru a doua lectură a fost aprobată o singură completare, potrivit căreia hotărîrea privind retragerea cetățeniei nu se extinde asupra rudelor persoanei lipsite de cetățenie pentru terorism.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1573
- Populația:
- 11128 locuitori
Costeşti este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Costeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ialoveni și la 22 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 11128 de oameni. Satul Costești a fost menționat documentar în anul 1573.
Comments
(0)