Go to section: Nature and tourism
01 may 2023, 15:00 Nature and tourism views 1294
Un bărbat, amendat cu 47 500 lei pentru tăieri ilegale de arbori
01 may 2023, 15:00 Nature and tourism views 1294

Un bărbat, amendat cu 47 500 lei pentru tăieri ilegale de arbori

Un bărbat în vîrstă de 51 de ani a fost recunoscut vinovat de tăierea ilegală a arborilor din fondul forestier, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 950 unități convenționale, echivalentul a 47 500 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o activitate, ce ține de gestionarea fondului forestier pe un termen de 3 ani. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

„Potrivit actului de învinuire, inculpatul, de comun acord cu alte persoane, la data de 03 mai 2022, avînd drept scop tăierea ilegală a arborilor din fondul ariilor naturale protejate de stat, s-a deplasat în Parcul de cultură și odihnă „Valea Morilor”, în regiunea izvorului „Tamara”, unde a tăiat ilegal vegetația forestieră reprezentată de 11 arbori de specie salcîm.

Tot atunci, masa lemnoasă a fost transportată cu un autocamion și descărcată pe plaja lacului „Valea Morilor”, ulterior, fiind depistată de poliție și confiscată”, menționează PG.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei de care a fost acuzat, scrie Noi.md cu referire la unimedia.info.

Amintim că, anterior, deputatul PAS Radu Marian a menționat că arborii s-au tăiat fără autorizație de la Agenția de Mediu și fără înștiințarea Inspectoratului de Protecție a Mediului, iar astfel de ilegalități nu puteau fi făcute fără acceptul Întreprinderii Municipale „Spații Verzi”. „„Spații Verzi”, se știe, nu mișcă vreun deget fără aprobarea primarului”, a scris deputatul. În context, acesta declară că există toate semnele unei acțiuni ilegale și a comiterii abuzului în serviciu de către oamenii care conduc capitala. Primăria anunță că serviciile municipale de profil, Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi", au sesizat poliția pe acest fapt și precizează că terenul este în proprietatea Agenției Proprietății Publice subordonată Guvernului.

Agenția Proprietăți Publice a anunțat că s-a autosesizat pe cazul defrișărilor din Parcul Valea Morilor din Chișinău și a precizat că terenul din imediata apropiere a izvorului Tamara este în proprietatea Consiliului Municipal Chișinău. Reacția vine după ce municipalitatea a spus că terenul este în proprietatea Agenției Proprietății Publice subordonată Guvernului.

Source: noi.md

Keywords:

copac , amenda

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1883
Populația:
1254 locuitori

Grigorievca este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Grigorievca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Căușeni și la 79 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1254 de oameni. Satul Grigorievca a fost menționat documentar în anul 1883.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.