Go to section: Nature and tourism
03 september 2017, 11:00 Nature and tourism views 34124
Plan de prevenire a incendiilor în pădurile din ţară
03 september 2017, 11:00 Nature and tourism views 34124

Plan de prevenire a incendiilor în pădurile din ţară

Agenţia „Moldsilva" a emis un ordin care prevede un şir de măsuri noi de prevenire a izbucnirii şi răspîndirii incendiilor în spaţiul forestier naţional. Acestea au devenit necesare odată cu încălzirea vremii, cînd pădurile pot fi afectate de foc, intenţionat, din neglijenţă sau din cauza secetei.

Conform ordinului, în toate întreprinderile silvice din ţară vor fi aprobate planuri de patrulare şi pază permanentă, iar pentru aceasta va fi suplimentat numărul de angajaţi. Totodată, „vor fi create şi întreţinute fîşii mineralizate, construite şi reparate drumurile de însemnătate antiincendiară, instruite echipe de pompieri silvici etc."

Potrivit specialiştilor „Moldsilva", mare parte din incendiile înregistrate în fondul forestier de pe teritoriul R. Moldova este provocată intenționat sau din neatenție. În această ordine de idei, conducerea instituţiei avertizează că "în conformitate cu art. 84 al Codului Silvic sînt considerate contravenţii nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii neglijente a focului, precum şi încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare în pădure". Persoanele fizice şi juridice care se fac vinovate de aceste încălcări sînt trase la răspundere.

Contactată de MOLDPRES, Viorica Caciuc, responsabilă la Serviciul de presă al Agenţiei "Moldsilva", a informat că în anul 2016 în spaţiul forestier naţional au fost înregistrate 83 de cazuri de incendii ce au afectat o suprafaţă de 173 de hectare de pădure. Prejudiciul cauzat de incendii în anul trecut s-a estimat la aproape două sute de mii de lei. Cel mai mult au avut de suferit în urma focului păduri din sudul ţării.

Source: moldpres.md

Keywords:

plan , incendiu , paduri

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1616
Populația:
1076 locuitori

Alcedar este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alcedar, Curătura și Odaia. Satul Alcedar este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 12 km de oraşul Şoldăneşti şi la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1076 de oameni. Satul Alcedar este atestat pentru prima în anul 1616.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.