Moldovenii, atraşi de Sala Tronului din Suceava
Sala Tronului, o reconstituire a perioadei de domnie a lui Ştefan cel Mare, de la muzeul de istorie a Bucovinei din Suceava se bucură de cei mai mulţi vizitatori, iar printre ei se numără şi locuitori din Republica Moldova, relatează trm.md.
Această reconstituire a Sfatului domnesc a fost preluată din proza lui Barbu Ştefănescu Delavrancea „Apus de Soare", cînd Domnitorul bătrîn îi transmite lui Bogdan al III-lea tronul. Aici este prezent mitropolitul Teoctist, cel care i-a dat binecuvîntare domnitorului pentru cei 47 de ani de domnie. Alături este doаmna Maria Voichiţa. Doаmnele niciodată nu participau la Sfatul domnesc. Ea este aici prezentă doar ca pretext pentru frumosul costum de epocă. O îmbinare a modei bizantine cu cea din apus. Hainele și podoabele purtate de personaje sînt lucrate manual, respectînd straiele originale.
Pînă şi plăcuţele smălţuite de pe podea au fost executate exact după fragmentele care au fost descoperite la cetate, unde curtea interioară şi toate încăperile aveau astfel de plăcuţe. Sînt redaţi şi o parte dintre boierii din Sfatul domnesc, 24 la număr.
Această instituţie muzeală este un loc de maximă atracţie, inclusiv pentru moldovenii de peste Prut, şi mai ales copii.
Sala Tronului este cea mai vizitată sală a muzeului. Întregul ansamblu a fost inaugurat în anul 1980.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1813
- Populația:
- 4525 locuitori
Gaidar este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Gaidar este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 4525 de oameni. Satul Gaidar a fost menționat documentar în anul 1813.
Comments
(0)