27 january 2011, 17:47 views 130861
Materiale din compartiment: Photo gallery |

Croşetarea

Milieu

Împletitul horboţelelor sau croşetarea este o modalitate tehnico-decorativă de împodobire a produselor ţesute de uz casnic şi de înfrumuseţare a locuinţei, de decorare a pieselor vestimentare şi de ritual. Prin croşetarea dintr-un fir de aţă se pot crea şi textile integral împletite ajurat.

Arta de a croşeta oferă posibilitatea de a utiliza o gamă bogată de îmbinări de laţuri din firul de aţă şi procedee tehnice, care oferă ca rezultat o mare varietate de noi modele a pieselor croşetate. Acestea prezintă o preţioasă comoară de valori decorative exprimate prin simţul practic şi gustul artistic al artei populare moldoveneşti.

Acest gen de artă ca îndeletnicire casnică a femeilor, care mai tîrziu a devenit pentru unele un meşteşug artistic, are rădăcini timpurii. Practicarea împletitului cu cîrligul începe odată cu apariţia ţesăturilor, împletiturilor din papură şi fibre textile, a plaselor pentru pescuit, vînătoare ş.a.

Ca argumentare a împletitului timpuriu sînt atestările arheologice despre cîrligul de os, de metal, a căror formă în principiu s-a schimbat puţin și astăzi.

În epoca medievală croşetarea şi broderia deveniseră ocupaţii în atelierele mănăstireşti dintr-un şir de oraşe vestite, în casele domneşti şi centrele urbane. Din cele scrise este evidentă utilizarea unor modalităţi tehnico-decorative ca: alesul covoarelor, cusutul pe fir şi broderia pe vestimentaţie, articole din pînzeturi cu horboţele folosite în decorul casei mari, în componenţa zestrei fetelor, ca atribute de ritual în cadrul ceremoniilor de familie ş.a.

Pe parcursul secolelor al XVII-lea - XVIII-lea domeniul împletiturilor din fire textile, croşetăria de rînd cu broderia ca genuri decorative de artă populară ating un nivel înalt de dezvoltare. Despre arta populară a moldovenilor şi unele aspecte de înaltă autenticitate ne-au rămas un şir de informaţii ale călătorilor străini, unor personalităţi marcante în istoria Moldovei. Bogate materiale, care cuprind domeniul croşetării deţin colecţiile muzeale ale Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie naturală, care asigură o bază documentară pentru sistematizări diferenţiale şi analitice.

 

Materiale şi procedee tehnice

Categorii de piese textile finisate şi împodobite prin croşetare

Ornamente croşetate şi limbajul lor simbolic

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
4 locuitori

Voitovca este un sat din cadrul comunei Cuzmin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Camenca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2012, populaţia localității constituia 4 oameni. Satul Voitovca a fost înființat la începutul secolului XX.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.