Cele mai răspîndite grupe de piese croşetate sînt: dantele înguste, zimţi, colţuri, încheieturi, deschisuri, piese croşetate integral.

Croşetarea deseori se foloseşte la procesul de finisare prin împodobirea obiectelor ţesute sau brodate, cum sînt milieurile, şerveţele, feţele de masă, colţurile sau broboadele, batistele, păretarele, deschisurile de perne, piesele vestimentare (poalele la cămaşă, mînecile libere ş.a.). Înainte de a se croşeta marginea ţesăturii mai întîi se tiveşte sau i se face găurică, apoi se croşetează. Direct pe pînză se prinde primul rînd, apoi se împletesc celelalte, concomitent realizîndu-se şi ornamentul dantelei.

Există şi metoda de pregătire separată a marginii croşetate – „dantelei”, care apoi numai se prinde de ţesătură cu acul sau croşeta. La marginea ţesăturilor în trecut deseori se făceau „zimţi”, „ciucuri”, franjuri sau canafi.

Cea mai multă horboţică – „colţuri” în satele Moldovei s-a făcut pentru garnisirea sau decorarea capetelor, marginilor la prosoape, ştergare şi feţe de masă, ultimele unindu-se din doi laţi de ţesătură prin intermediul de „încheietură” lată de la 10-20 cm. Această mare grupă de ţesături manuale decorative alcătuiau o mare parte din averea familiei şi o mărturie a unor tradiţii cu verticalitate de multe secole. Îndeosebi se împodobeau cu colţuri late de la 10-30 cm ştergarele şi prosoapele de „nuntă” – „legătorile” pentru nuni şi rudele mirelui, ştergarele „de cuscri”, la staroste, oaspeţi de onoare. Numărul acestor atribute de ritual ajungea în dependenţă de numărul celor, care trebuiau „semnaţi” la nuntă. În mediu au fost timpuri cînd pentru o nuntă medie la nordul Moldovei trebuiau circa 20-30 prosoape, pe cînd în centrul Moldovei era moda prin anii 60 ai secolului al XX-lea a „nunţilor albe”, cînd fără 200-300 ştergare nu puteai face nuntă. La sudul ţării era aceeaşi situaţie grea cu „legătorile” şi „zestrea” pentru părinţii fetelor. Acest număr impunător de ştergare de ritual a şi provocat decăderea nivelului lor decorativ şi tehnologic. Era imposibil să pregăteşti, să ţeşi, să croşetezi şi să brodezi în mare parte un număr mare de prosoape. Însă această mare ofertă de prosoape a contribuit la specializarea multor femei în arta croşetării – „meşteriţe croşeteze”.

În zona centrală a Moldovei este tradiţia ca pentru nuni şi cei mai apropiaţi să garniseşti prosoapele cu colţuri late din 3-4 părţi. Aceasta cerea foarte mult timp şi mari cheltuieli. Menţionăm că cu asemenea ţesături albe decorative şi de ritual, cu covoare şi lăicere vrîstate şi alese moldovenii îşi împodobeau „casa mare”, locuinţa, corturile de nuntă.