Prelucrarea pietrei, inclusiv măiestria de a da obiectelor o anumită formă, un stil − cel al frumosului, a apărut cu multe milenii în urmă. Săpăturile arheologice au făcut mai multă lumină în a cunoaşte rădăcinile ei. Evident, că primele lucrări apărute au fost obiecte utile (scaune, pietre de hotar, uluce, cuţite şi aşchii de cremene). Pe timpuri aceste obiecte şi le pregătea fiecare pe lîngă gospodăria sa. Arheologii, însă, au găsit multe obiecte sculptate din piatră din epoca tripoliană (statuete stilizate, greutăţi pentru războiul de ţesut vertical, fusoioale pentru fusele de lemn, servind la răsucirea fibrelor vegetale, monumente funerare, pietre ornamentate instalate la izvoarele cu apă, la fîntîni şi m. a. Unul dintre cele mai valoroase monumente de artă din piatră din Moldova este biserica Adormirii Maicii Domnului din Căuşeni de la mijlocul secolului al XVI-lea şi picturile murale pe piatră. Toate acestea demonstrează vechimea meşteşugului legat de bogăţiile naturale şi creativitatea omului în a confecţiona obiecte din piatră de întrebuinţare largă.

Republica Moldova dispune de depozite bogate de piatră calcaroasă, marnă, gresie, piatra albă ş.a.

Domeniul de prelucrare artistică a pietrei este unul foarte complicat şi anevoios, care necesită conlucrarea cîtorva persoane. Deosebit de grea este dobîndirea sau extragerea blocurilor de piatră din carieră, de la adîncime. Specificul prelucrării pietrei, la fel ca şi la alte meşteşuguri a contribuit la divizarea lucrului pe etape (dislocarea blocurilor mari, separarea în blocuri după mărime aproximativă obiectelor planificate, modelarea iniţială a petrei şi alte etape de prelucrare). În mare parte mărimea şi calitatea blocului dislocat, conducea la cioplirea anumitor obiecte. Important în aprecierea complexităţii acestui meşteşug bărbătesc este să menţionăm numărul impunător de unelte de lucru, la dislocarea blocurilor de piatră (ciocane mari, diferite tîrnăcoape cu ciocuri ascuţite, dălţi de diferite mărimi, maiuri de lemn, ferestrăie, pene din lemn tare ş.a.

Alte unelte sînt necesare pentru fasonarea pietrei şi redarea unei anumite forme, după care urmează prelucrarea ei artistică. La modelarea pietrei de asemenea sînt necesare anumite unelte: compasuri de măsurare, pîrghii şi pile pentru diferite operaţii, dălţi de diverse mărimi, ciocane felurite ş. a.

Piatra a fost întotdeauna folosită ca materie primă pentru diferite obiecte. Cel mai mult piatra începe să fie folosită la începutul secolul al XIX-lea la construcţia clădirilor din oraşe, iar în prezent şi pentru casele contemporane de la sate. Pentru construcţia caselor cu 1-2 etaje de la sate se taie „cotileţi de piatră”, dar se foloseşte şi piatra „but” neşlefuită. În satele din preajma carierelor de piatră nu numai casele, ci şi stîlpii casei, balustradele, zidurile, fîntînile, stîlpii de la poartă şi m. a. sînt construite din piatră. Acestea sînt frumos ornamentate cu motive geometrice vegetale stilizate, etc. Drept exemplu poate servi zona Orheiului cu un şir de sate din apropierea rîului Răut (Butuceni, Trebujeni, Brăneşti, Măşcăuţi, Morovaia, Furceni, Pogorniceni, Ivancea ş. a.). Modul de împodobire al caselor, beciurilor, porţilor este aici deosebit de original şi decorativ. Impresionează monumentalismul coloanelor (patrunghiulare, rotunde, hexagonale) netede sau cu ornament, iar în partea de sus cu capiteluri. Numărul coloanelor (4, 6, 7) depinde de lungimea faţadei casei, care sînt unite între ele cu „parapeţi” de 60-70 cm înălţime tot din piatră. Cele mai frecvente motive ornamentale sînt diferite figuri geometrice (romburi, rozete, semne solare, forme de spirale, linii zîmţate), motive vegetale (cîrlige cu viţă-de-vie, trandafirul, laleaua, motive aviomorfe ş. a.) legate de unele simbolisme.

Decorul faţadei beciului, stîlpii de la poartă, hogeagurile, colacii de la fîntînă, deseori cu inscripţii ale anului de construcţie, ulucele de adăpat animalele ş. a. alcătuiesc o unitate stilistică cu decorul casei. Satele amintite din zona Orheiului, au o arhitectură a caselor unică şi originală, bine stabilită − din piatră cu coloane decorative – un stil ornamental caracteristic acestei părţi a Moldovei. O trăsătură specifică a decorului din piatră o formează motivele ornamentale săpate, cioplite prin caneluri care sînt vopsite în culori: albastru, galben, verde, auriu. Motivele geometrice tăiate în piatră au multe trăsături comune cu crestăturile în lemn. E de remarcat că coloanele din piatră se vopsesc cu var alb, uneori siniliu.

Un rol deosebit în prelucrarea artistică a pietrei este ocupat şi de un alt centru − satul Cosăuţi din raionul Soroca, care fiind bogat în depuneri de piatră tare – „gresie”, încă de pe timpuri a servit pentru prelucrarea artistică a pietrei, respectiv pentru confecţionarea: monumentelor, troiţelor, răstignirilor, crucilor de morminte ş. a. În satul Cosăuţi s-au format un şir de meşteşugari – pietrari vestiţi: A. Ciumac, U. Lozan, I. Gîtlan, S. Belous, I. Sapojnic, V. Ştirbu, dar şi familii întregi Hămuraru, Zagaevschi, Zolotariov ş. a., care au pregătit o serie întreagă de tineri-ucenici în acest domeniu. Pietrarii din Cosăuţi execută lucrări la comandă pentru mulţi comanditari din satele republicii, ei au permanent ofertă de monumente şi cruci funerare de mormînt, monumente istorice, troiţe şi răstigniri pentru diferite localităţi la intersecţii de drumuri, la fîntîni etc.

Înălţimea lucrărilor este diferită, ajungînd în medie la 3-5 m. Formele şi motivele decorative sînt deseori propuse de comanditari, însă se ţine cont de particularităţile tehnice decorative de prelucrare a pietrei. În principiu aceste monumente nu se vopsesc.

La nordul Moldovei activează pietrari, care lucrează în piatră albă poroasă cu granulaţii de la cariera din preajma satului Gordineşti, raionul Edineţ, aici de asemenea se produc monumente, stele şi cruci funerare, troiţe, hogeaguri ş. a.