Croşetarea se aplică la împodobirea unor ţesături de lînă, cînepă, in, bumbac, mătase la finisarea marginilor şi la crearea de noi ţesături croşetate ajurat. În dependenţă de grosimea şi culoarea ţesăturii se alege firul pentru croşetare, care trebuie să corespundă. În trecut firele pentru croşetare erau toarse manual: din lînă, in, cînepă, borangic. În a doua jumătate a secolului al  XX-lea se foloseşte larg bumbacul tors şi albit de fabrică (N 10, 20, 30, 40/2), care treptat a fost scos din uz cînepa şi inul.

În calitate de ustensile pentru împletitul din fire textile se foloseşte croşeta de metal sau cîrligul de lemn, andrelele. La croşetare se lucrează cu croşeta, a cărei grosime se deosebeşte după numere. Cu croşeta se împleteşte mai uşor, fiindcă se lucrează cu un singur fir din care permanent se fac laţuri, care se îmbină foarte variat, creîndu-se factura şi desenul horboţelei. La croşetare însă merge mai multă aţă, fiindcă la împletire ea vine în trei ațe. Grosimea croşetei trebuie să coincidă grosimii firului. Prin croşetare putem obţine nenumărate variante de ornamente atît la împodobirea ţesăturilor la margini, la unirea şi garnisirea lor, cît şi la confecţionarea obiectelor integrale.

În arta croşetării sînt cunoscute multe metode de executare a horboţelelor, care se bazează şi se execută după scheme alcătuite din semne convenţionale. La baza modelelor stă: „lănţişorul”, „picioruşele” şi „ochiurile libere” ș.a. Cele mai simple module sau metode de croşetare constituie: ochiurile libere, semipicioruşele, picioruşele fără jeteu, picioruşul fără jeteu cu ochi liber, semipicioruşul cu jeteu, picioruşul cu jeteu, picioruşul cu jeteu şi ochi liber, picioruşul cu două şi trei jeteuri, frunzuliţa, picioruşul înfoiat, moviliţa, semiinelul, inelul şi etc.