Umrihin Anatolii
Umrihin Anatolii – actor de teatru şi film, crainic, pedagog. Anatolii Umrihin a absolvit cu menţiune Colegiul. B. Şciukin, i s-a propus să rămînă la Moscova. El însă a vrut să rămînă aproape de dragostea lui - Eugenia Todoraşcu, femeia cu care a decis sa-şi lege soarta şi alături de care a fost întreaga viaţă. Astfel, el se stabileşte împreuna cu soţia la Chișinău şi începe să lucreze la teatrul „Luceafărul” în calitate de lucrător de scenă, soţia fiind actriţă a teatrului fondat de curînd. Apoi pe parcursul anilor 1962-1969 este actor al Teatrului Dramatic Rus „A. Cehov”, în anii 1969-1971 a fost crainic al televiziunii naţionale − sonorizează reviste televizate şi filme documentare, se filmează în calitate de actor în filme artistice la studioul „Moldova-film”. Începînd cu anul 1971 şi pînă în anul 1995 e din nou actor la teatrul „A. Cehov”. În aceeaşi perioadă de timp predă la Institutul de Arte „G. Musicescu”, montează în calitate de regizor spectacole pentru copii şi tineret. În anul 1982 a fost distins cu titlul de Artist Emerit al RSSM. În anul 1995, cînd conducerea teatrului hotărăşte să-l pensioneze, el se angajează împreună cu soţia E. Todoraşcu (care se concediază şi ea din teatru în semn de protest) să predea Arta actorului şi Arta vorbirii la Liceul Teatral din str. Trandafirilor. A fost preşedinte al Festivalului Teatral „Rampa”. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1620
- Populația:
- 1571 locuitori
Mărcăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Mărcăuţi şi Mărcăuţii Noi. Localitatea este situată la o distanţă de 24 km de oraşul Briceni şi 220 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1571 oameni. Prima atestare documentară a localităţii datează din aprilie 1620, cînd acesta este trecut într-un act al cancelariei domneşti ca satul Marcovăţ din ţinutul Hotin.