Zemfira Țahilova – actriță de teatru și cinema.

Născută la 24 aprilie de 1943 în Osetia de Sud. Mama ei era o împătimită a teatrului, iar Zemfira a îmbrățișat și ea această frumoasă pasiune încă din copilărie. De mică știa să-și pună scopuri și să le atingă, nu era nimic din ce să-și propună și să nu reușească, fiind extrem de tenace. Atunci cînd din cauza vîrstei nu a fost admisă la școala de muzică, a fost insistentă în dorința ei și a absolvit clasa de baian.

Zemfira își dorea foarte mult să devină actriță, dar după absolvirea școlii nu a îndrăznit să dea admiterea la Institutul Teatral, ci și-a încercat întîi puterile la Universitatea de Medicină din Osetia, iar apoi la cea Pedagogică, la fără frecvență, studiind ceva timp. Apoi, urmîndu-și visul și ascultîndu-și inima, Zemfira vine la Moscova și reușește din prima la Școala Teatrală "Boris Șciukin", pe care o absolvește în anul 1966 (clasa profesorilor B. Zahava și A. Borisov).

Imediat după finisarea studiilor, începe să lucreze la Teatrul "Mossovet", unde parteneri ai tinerei actrițe au fost mai mulți actori renumiți, inclusiv, Nicolai Mordvinov, care a interpretat rolul lui Grigore Cotovschi în filmul cu același nume și rolul unui vier moldovean, Cristian Luca, în filmul "Cînd se duc cocorii", după scenariul lui V. Gagiu la "Moldova-film".

În afară de cariera teatrală Țahilova a îmbrățișat și cariera cinematografică, producîndu-se în mai multe filme, la diferite studiouri, reușind la numai un an după absolvirea Școlii Teatrale (1966) să joace în trei pelicule cinematografice de lungmetraj: "Ancheta continuă", "De ce taci? " și "Două bilete la cinematograful de zi", în cel din urmă interpretînd rolul iubitei detectivului-milițian – Tonea, partener fiindu-i Alexandru Zbruev.

În anii 1975-1993 ea a activat pe scena Teatrului Dramatic de Stat "Thapsaev" al Osetiei de Nord, comasînd activitatea scenică cu postul de conducător artistic al Centrului de Estetică și Frumusețe din Vladikavkaz, la crearea căruia a participat foarte activ. Mai tîrziu, la Moscova, înființează Centul de Estetică și Frumusețe "Katiușa", unde activează permanent, începînd cu anul 1993.

În comparație cu alte actrițe, absolvente ale Școlii Teatrale "B. Șciukin" ea nu s-a produs în foarte multe filme, avînd la activ doar circa 20 de roluri, în cinematografia moldovenească însă ea a lăsat o urmă vizibilă, fiind invitată în roluri centrale în patru filme moldovenești: în trei ale regizorului V. Gagiu și în unul al lui V. Pascaru.

În filmul regizat de V. Gagiu "Zece ierni pentru o vară" Zemfira a interpretat rolul sătencei Sanda, o natură poetică, care nu seamănă deloc cu o simplă țărancă. În altă peliculă a lui V. Gagiu – "Explozie cu efect întîrziat" ea interpretează rolul Concordiei – al femeii din mediul aristocrat, simpatizantă a ilegaliștilor, care au organizat o tipografie marxistă clandestină. În cel de-al treilea film, unde Gagiu este și scenarist și regizor − "Ultimul haiduc" − Zemfira interpretează nu doar rolului iubitei eroului principal Grigore Cotovschi, ci și pe cel de înger ocrotitor al eroului, salvîndu-l de la moarte sigură.

În detectivul istorico-revoluționar "Viscolul roșu", filmat după scenariul lui Gh. Malarciuc "Badea Cozma" de regizorul V. Pascaru, Țahilova interpretează rolul unei țărance sărace care n-are nici măcar o palmă de pamînt propriu – Tecla Cojocaru. Ea devine una din cele mai fidele activiste din sat în timpul tulburărilor revoluționare. Iar în momentul, cînd îi este repartizat propriul lot de pamînt din averea moșierilor și cînd ajunge ea să și-l măsoară cu pașii săi lungi, un glonț tras de bandiții din pădurea de alături îi curmă viața. Această scenă este una dintre cele mai dramatice din film, iar Țahilova a interpretat-o formidabil.

O anumită perioadă de timp actrița a reușit să îmbine cu succes activitatea teatrală cu cea cinematografică, însă a trebuit totuși să aleagă, ea optînd pentru cariera cinematografică.

Datorită înfățișării sale extrem de carismatice, cu colorit național evident Zemfira Țahilova nu era invitată la studiourile centrale ale uniunii, în schimb, la studiourile de film naționale era întotdeauna așteptată. Ea a jucat roluri de: moldovence, ucrainence, armence, georgiene, tadjice, kazahe, precum și rolul unei franțuzoaice, și, desigur, a unei osetine. Printre eroinele ei se numără: Adilia din filmul "Omul aruncă ancora", Maro din filmul "A trăit un om", Sanda din filmul "Zece ierni pentru o vară", Tecla Cojocaru din filmul "Viscolul roșu", Odarka din comedia muzicală "Diploma dispărută", Inga din drama "Cînd omul a zîmbit", soția lui Nemo din filmul de aventuri "Căpitanul Nemo", Abdulaeva din detectivul "Trenul suplimentar sosește pe cea de-a doua cale" și altele. Chipurile eroinelor ei de diferite naționalități au fost întruchipate pe ecran întotdeauna veridic și convingător. Actrița mărturisea ea însăși că practic în toate republicile era considerată ca fiind conațională de-a lor, într-atît de organic s-a putut transpune în toate rolurile. La aniversarea a 60-a de la formarea URSS, actriței i-a fost acordat premiul pentru interpretarea celui mai mare număr de naționalități din Uniunea Sovietică. Ea a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită a Republicii Autonome Osetia de Nord.