Starostin Pavel

Pavel Starostin ‒ scriitor, traducător.

Născut la 17 martie 1924 la Chişinău. A absolvit Liceul Comercial din Chişinău în anul 1944. Şi-a continuat studiile la Institutul Pedagogic „Ion Creangă" din Chişinău şi la Institutul de Literatură „M. Gorki" al Uniunii Scriitorilor din URSS. A colaborat cu diverse ziare. A fost secretar-responsabil al revistei „Nistru", pe parcursul anilor 1957-1962, consultant literar la Uniunea Scriitorilor din RSSM, începînd cu anul 1965. Proza lui „Trenul cu un singur pasager" 1966 şi o serie de povestiri sînt dedicate temei celui de-Al Doilea Război Mondial. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

S-a impus în calitate de traducător din poezia şi dramaturgia rusă, sovietica şi universală. A tradus opere ale unor asemenea autori celebri precum: Eschil, Sofocle, B. Shaw, C. Goldoni, C. Gozzi, P. Neruda, C. Sandburg, N. Himket, O. Vacietis, V. Jucovschi. P. Starostin posedă o cultura poetică serioasă, astfel scriitorul reuşind să păstreze farmecul operelor originale. A tradus din opera lui Maiacovski, găsind echivalente pentru a reda stilul inovator, telegrafic al poetului (Opere alese în 2 volume, 1983). În calitate de traducător a colaborat şi cu Studioul Cinematografic „Moldova-film".

Este alcătuitorul majorităţii volumelor almanahului „Meridiane", autor de studii, recenzii despre traducerile artistice.

S-a stins din viata pe 14 martie 2008.

Titluri:

Lucrător Emerit al Culturii RSSM, 1986.

Filmografia:

„Rondul de dimineaţă", 1979,
„Otstavnoi cozî barabanşcic", 1983,
„Cine bate la uşa mea", 1983,
„Iartă-mă, Alioşa", 1985,
„Malul", 1984.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1573
Populația:
11128 locuitori

Costeşti este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Costeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ialoveni și la 22 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 11128 de oameni. Satul Costești a fost menționat documentar în anul 1573.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.