|
Prețurile la energia termică: Unii spun că-s exagerate, alții nici nu știu de ele (Video)
În ultimele zile subiectul privind facturile la energia termică a stîrnit un adevărat scandal în rîndul oamenilor. Aceștia se arată nemulțumiți, iar Termoelectrica se justifică spunînd că calculele au fost făcute corect.
Cetățenii din Chișinău spun că au primit pentru luna ianuarie, facturi mai mari la căldură, deși timpul de afară a fost unul „blînd" și cu temperaturi pozitive.
Pe de altă parte, administrația Termoelectrica declară că consumatorii ar fi interpretat greșit perioada de calcul pentru energia termică pentru luna ianuarie.
Potrivit furnizorului de energie termică, „avînd în vedere faptul că, în luna ianuarie 2020, perioada de facturare a constituit în medie 32-36 zile de zile, iar în luna ianuarie 2019, a fost de 29 de zile, calculul mediu raportat la 31 de zile calendaristice arată că, de fapt, consumul de energie termică pentru luna ianuarie 2020 este mai mic în medie cu circa 12%, față de perioada similară a anului trecut".
„Am observat și eu că-s mai mari, dar ce să facem, trebuie să plătim, de altfel, or mai opri-o și știți cum e, mai bine plătești la timp"
„Mult, dar plătimp, cum să nu plătim?..."
„Prețurile nu-s mari... e cald în casă"...
„Nici nu știu care e ultima factură.... le achită soțul.... nu știu, sincer.."
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
-
- Populația:
- 19 locuitori
Şestaci este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Localitatea Șestaci se află la distanța de 15 km de orașul Sîngerei și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 19 oameni.
Comments
(0)