12 february 2019, 10:20 views 3727
Cum a fost la inaugurarea bradului din centrul Capitalei (Foto)
12 february 2019, 10:20 views 3727

Cum a fost la inaugurarea bradului din centrul Capitalei (Foto)

Zîmbete, bucurie, cîntece, dans și multă voie bună,așa a fost ieri la inaugurarea bradului din centrul capitalei, scrie Noi.md.

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a fost la inaugurarea pomului de crăciun alături de familie.

"În acest an, am consolidat eforturile cu Președinția, Parlamentul, Guvernul și Primăria Chișinău, pentru a organiza o sărbătoare de neuitat. Eu cred că am reușit împreună cu artiștii, colectivele de copii dar și cei prezenți în piață, să creem o adevărată poveste de iarnă. Mulțumesc pentru efortul depus și munca celor mai talentate doamne, care au reușit în timp record să realizeze această feerie, este vorba de Lidia Panfil și Elena Guțu. La fel mulțumesc, prezentatorului Andrei Porubin. Copiii sînt cei care ne vor judeca într-un final cum am organizat evenimentul, dar eu cred că bine, constat asta după fericirea din ochii lor și faptul că au rezistat pînă la închiderea evenimentului, chiar dacă era frig", a scris edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de facebook.

Potrivit lui Ceban, surprizele în centrul Chișinăului, dar și în sectoarele orașului vor continua pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă.

Source: noi.md

Keywords:

Chisinau , brad

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1911
Populația:
29 locuitori

Dobruşa este un sat din cadrul comunei Negureni, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 82 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 29 de oameni. Satul Dobrușa a fost menționat documentar în anul 1911.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.