|
Unul pentru toți. Candidații pe circumscripțiile uninominale din Chișinău
În viitorul parlament Chișinăul va fi reprezentat de 11 deputați aleși cu majoritate de voturi. Anume în atîtea circumscripții uninominale a fost împărțită capitala.
La Chișinău și în suburbii, la cele 11 mandate pretind 66 candidați, dintre care 12 – independenți. Cel mai mic număr de concurenți electorali a fost înregistrat în circumscripțiile nr.25 (Botanica, Centru) și nr.29 (Centru, Rîșcani). Cea mai dificilă alegere le revine electorilor din circumscripția nr.30 (Ciocana), căci la acel mandat pretind simultan nouă candidați.
Cu privire la pronosticuri
În toamna lui 2017, după ce comisia creată de guvern a împărțit harta republicii în circumscripții uninominale, iar cabinetul de miniștri le-a aprobat, opoziția proeuropeană a declarat, că orașul Chișinău a fost împărțit în așa fel, ca să fie minimizate rezultatele obținute în alegerile prezidențiale de Maia Sandu, liderul partidului ”Acțiune și Solidaritate”.
“Comisia creată de autorități a croit cele 11 circumscripții chișinăuiene în așa fel, că în 6 dintre ele, dacă ar fi să comparăm cu rezultatele primului tur al prezidențialelor, să învingă socialiștii. În celelalte 5 candidatul proeuropean va avea majoritatea, dar cu o marjă care, la dorință, poate fi lesne ajustată ”,– a declarat atunci vicepreședintele “Platformei DA” Alexandru Slusari.
Astăzi, cei din blocul electoral “ACUM”, creat de PAS și DA, cred că ei cu siguranță vor învinge în ambele circumscripții din suburbiile capitalei. Potențial, opoziția proeuropeană mai poate obține circumscripțiile nr.30 (Ciocana) și nr.27 (Buiucani, Rîșcani). “Cred, 50% la 50% - în circumscripțiile nr.25 și 26. În rest șansele noastre nu trec de 30%”, a declarat pentru Noi.md un reprezentant al blocului “ACUM”.
Comunitatea experților consideră că lucrurile nu-s chiar așa de simple: preferințe politice există, dar în circumscripțiile uninominale mulți alegători nu-s gata să voteze niște simboluri electorale. Ei au nevoie de oameni reali, cu programe reale de dezvoltare a localității sau a sectorului dat, însă participanții la actuala cursă electorală nu au putut înainta candidați cunoscuți în toate cele 51 de circumscripții uninominale. Chiar și în cazul principalelor partide care pretind la victorie se face simțită lipsa de personalități cunoscute.
Deficitul de cadre al concurenților electorali s-a resimțit și în capitală. Nici politologii, nici analiștii politici - persoane foarte pregătite – nu cunosc o jumătate dintre candidații înaintați pe cele 11 circumscripții uninominale din Chișinău.
“În vară, după turul doi al alegerilor primarului de Chișinău, discutam perspectivele și eu am prognozat că la viitoarele alegeri parlamentare, în Chișinău 9 din 11 circumscripții uninominale ar putea reveni socialiștilor. Nu renunț la acel pronostic nici acum. Teoretic, socialiștii au cele mai mari șanse. Singurii, care îi pot împiedica pe socialiști să ia orașul, ar fi propriii lor candidați, spune politologul, Vitalii Andrievschii. – PSRM a înaintat la Chișinău candidaturi evident slabe. Numele a 80% dintre candidați nu-s cunoscute deloc, iar cei mai mult sau mai puțin cunoscuți s-au făcut renumiți pentru că au distrus gardurile unor șantiere, care după plecare lor, și-au reluat activitatea. Nu degeaba președintele Dodon, într-un interviu recent ,a chemat alegătorii să nu voteze numele, ci simbolul indicat în buletinul de vot. Adică, el conștientizează existența problemei de personal, însă PSRM nu are alți candidați – a fost nevoie ca persoanele bine cunoscute să meargă în teritoriu ”.
Aceeași problemă, în opinia lui V.Andrievschii, o au nu doar socialiștii: și alți concurenți electorali se confruntă cu problema candidaților puțin cunoscuți în circumscripțiile chișinăuiene.
“Este ca în istoria în care Stalin, la jalba privind scriitorii, a răspuns: “Nu am alți scriitori pentru voi”. Citind listele candidaților din cele 11 circumscripții uninominale din Chișinău, am înțeles că cunosc maxim 15% dintre ei! Iar majoritatea alegătorilor din oraș nu vor acumula nici acest procent de persoane cunoscute. Oamenii nu știu cine candidează în circumscripția lor. Și suficient de mulți alegători nu vor să voteze mecanic pentru un simbol electoral. O confirmă și sondajele sociologice: dacă în circumscripția națională, în care candidează partidele, numărul indecișilor este de cca 20%, apoi în cele uninominale cca 50% dintre alegătorii cu drept de vot nu știu încă pe cine vor vota. Așa că în cazul circumscripțiilor uninominale nu e așa simplu să faci pronosticuri. În mare parte, alegătorii s-au decis în privința partidelor, dar cu privire la candidații din circumscripțiile uninominale, fără îndoială, mulți vor decide nemijlocit în cabina de vot”, crede V.Andrievschii.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 2603 locuitori
Baimaclia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile Baimaclia, Acui şi Suhat. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cantemir și la 137 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2603 locuitori. Satul Baimaclia a fost menționat documentar în anul 1770.
Comments
(0)