30 november 2017, 15:30 views 6282
Fleaș și Poiată, demiși de Silvia Radu
30 november 2017, 15:30 views 6282

Fleaș și Poiată, demiși de Silvia Radu

Alexandru Fleaș și Oleg Poiată au primit o lovitură sub centură.

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a semnat astăzi, 30 noiembrie 2017, dispozițiile privind retragerea din funcție a șefului Direcției generale transport public și căi de comunicație, Oleg Poiată și, respectiv, a șefului Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Conducerea Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie va fi asigurată de Vitalie Butucel, șef adjunct al subdiviziunii, iar administrarea Direcției generale educație, tineret şi sport va fi preluată de șefa adjunctă, Viorica Negrei.

Totodată, Serviciul de presă al primăriei capitalei, anunță că pentru ambele posturi va fi organizat în scurt timp un concurs public. Conducerea interimară își va exercita mandatul pînă la desemnarea cîștigătorilor concursului public.

„Primarul general interimar Silvia Radu a luat decizia retragerii din funcție a lui Oleg Poiată, după o analiză detaliată a activității acestuia. În urma analizei, s-a constatat un management defectuos, care aduce prejudicii întregii administrații. Direcția nu a încheiat pînă la această oră un contract pentru întreținerea drumurilor publice, pentru anul 2018. De asemenea, s-a mai constat că subdiviziunea nu a dus la îndeplinire obligațiile care îi reveneau: marcarea drumurilor, semnalizarea corectă a acestora, nu s-au făcut pregătirile corespunzătoare pentru sezonul de iarnă, nu s-au luat măsuri în privința reparării drumurilor grav avariate, s-au atestat grave nereguli în privința gestiunii transportului public", se mai arată în comunicat.

În ceea ce îl privește pe șeful Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș, reprezentanții Primăriei susțin că s-a constatat un management defectuos al sistemului de învățămînt din Municipiul Chișinău.

„Cazurile din ultima perioadă, în special neregulile apărute în procesul de alimentație a copiilor de la Grădinița nr. 157, precum și neregulile apărute în sistemul de învățămînt de la Liceul „M. Eminescu", sînt elemente de o gravitate deosebită.

S-a stabilit că, deși lucrările de reparație efectuate la acest liceu nu au fost bine făcute, a fost efectuată plata acestora în mod nejustificat. Pentru plata nejustificată a unor astfel de lucrări, pentru cheltuirea iresponsabilă a banului public, primarul general va depune un denunț penal, pentru ca autoritățile în drept să verifice dacă s-a comis o faptă penală sau nu", se menționează în comunicat.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1920
Populația:
64 locuitori

Basarabca este un sat din comuna Mocra în Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Rîbnița și la 143 km de Chișinău. Populaţia satului Basarabca alcătuia 64 de oameni în anul 1999.Satul Basarabca a fost întemeiat în anul 1920.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.