![views](/assets/images/bg/eye_orange.png)
![]() |
![views](/assets/images/bg/eye_orange.png)
Sezonul de încălzire începe în instituțiile de învățămînt și în spitale
Sezonul de încălzire 2017-2018 începe în instituțiile de învățământ și în spitalele din municipiul Chișinău. O dispoziție în acest sens a fost semnată pe 6 octombrie de către primarul interimar. Totodată, edilul a dispus permiterea deschiderii sezonului de încălzire și pentru fondul locativ, la solicitarea locatarilor.
La ședința operativă de la Primărie, Nistor Grozavu a solicitat ca prioritar să fie conectate la agentul termic grădinițele și spitalele pentru copii. „Aceasta este prioritatea numărul unu în momentul actual, în special clădirile care au pereții din beton armat, pentru că ele deja s-au răcit și chiar și reșourile electrice nu ajută", a notat edilul.
Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Petru Gontea, a declarat că au fost eliberate permise pentru 80% din blocurile locative, iar profilaxia și spălarea sistemelor inginerește este asigurată în proporție de peste 98%. Căldura poate fi conectată în fondul locativ în orice moment.
Potrivit furnizorului de căldură, momentan, la agent termic sunt conectate patru spitale, patru blocuri locative, 11 case particulare, o școală, o instituție de învățământ superior și 14 agenți economici. Pentru conectarea căldurii în sectorul locativ, gestionarul blocului trebuie să se adreseze cu o cerere la sediul teritorial al întreprinderii, în funcție de sector.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Идея для сбора дождевой воды (Видео)
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 936 locuitori
Enichioi este un sat şi comună din raionul Cantemir. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Enichioi, Floricica, Bobocica, Ţolica. Satul Enichioi este situat pe Valea Enichioiului, la distanța de 37 km de oraşul Cantemir şi la 162 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 936 locuitori. Satul Enichioi a fost atestat documentar în anul 1770.
Comments
(0)