|
Cîți bani vor fi cheltuiți pentru construcția drumului de centură în jurul Chișinăului
Construcția drumului de centură în jurul Chișinăului, cu o lungime de 80 km, va costa circa 200 de milioane de euro. Drumul urmează să fie dat în exploatare pînă în anul 2020. Informația a fost comunicată jurnaliștilor de ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, notează NOI.md.
Potrivit oficialului, drumul de centură va fi împărțit în șase segmente. Primul tronson (6,6 km) R6 M1 – Ialoveni, va lega Ialoveni și soseaua Balcani. Această porțiune de drum va fi construită timp de doi ani de compania bulgară „SK-13 Patstory JSC", care a cîștigat licitația respectivă. Iurie Chirinciuc a menționat că tronsoanele 1-4 ale viitorului drum de centură vor fi construite în baza drumurilor existente, iar tronsoanele 5-6 – pe drumuri care nu există sau de la zero. Ministrul a precizat că, în prezent se proiectează tronsoanele 2-4 a viitorului drum de centură.
Concursul pentru construcția acestor porțiuni urmează să fie anunțat în anul 2016, astfel încît în anul 2018 să fie date în exploatare. Pentru tronsoanele 5-6 în anul 2016 urmează să fie efectuat studiul de fezabilitate și proiectarea. În anul 2018 se planifică să fie anunțat concursul de construcție, iar pînă în anul 2020 drumul de centură urmează să fie dat exploatare în întregime. Iurie Chirinciuc a menționat că pentru tronsoanele 1-4 există surse de finanțare (credit de la Banca Europeană de Investiții pe o perioadă de 30 de ani, cu o perioadă de grație de 5 ani, cu o rată a dobînzii mici), iar pentru segmentele 5-6 banii urmează a fi identificați.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1723
- Populația:
- 1975 locuitori
Tartaul este un sat şi comună din raionul Cantemir. Tartaul este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Cantemir și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1975 de oameni. Satul Tartaul a fost menționat documentar în anul 1723.
Comments
(1)