25 february 2018, 14:00 Offers for cooperation views 12518
Serviciul de salubrizare din şapte sate urmează să fie redresat
25 february 2018, 14:00 Offers for cooperation views 12518

Serviciul de salubrizare din şapte sate urmează să fie redresat

Serviciul de colectare și depozitare a deșeurilor din șase sate ale raionului Rîșcani și un sat din raionul Drochia funcționează anevoios din cauza rău-platnicilor și a numărului mic de contracte încheiate cu cetățenii. Căile de redresare a situaţiei au fost examinate astăzi la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) împreună cu primarii localităţilor şi managerii întreprinderii de salubrizare.

Serviciul a fost creat la sfîrșitul anului 2014 în cadrul proiectului „Sistem de colectare și transport al deșeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Rîșcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuți, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniș) - Drochia (s. Pelinia)", implementat de ADR Nord în perioada 2013-2014.

Cea mai alarmantă situație se atestă în satul Pelinia, unde locuiesc peste 7500 de oameni. Astfel, din cele 3006 gospodării, doar 700 au încheiat, până în prezent, contracte cu întreprinderea de salubrizare creată în cadrul proiectului. Directorul întreprinderii de salubrizare, Dorel Verhovețchi, a informat că suma totală a datoriilor cetățenilor față de întreprindere se cifrează la 206821 de lei, iar semnarea contractelor de prestare a serviciilor cu sătenii bate pasul pe loc.

Până la sfârșitul acestei săptămîni, primarii urmează să prezinte specialiștilor ADR Nord informații despre dificultățile ce împiedică buna funcționare a serviciului și un plan de redresare a situației. În acest sens, primarii pot beneficia de asistența ADR Nord și a consultanților regionali ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), astfel încît în decurs de trei luni problemele serviciului de colectare și depozitare în cele șapte localități să fie soluționate.

Pentru proiectul din raioanele Râşcani şi Drochia Fondul Național de Dezvoltare Regională a alocat 5,8 milioane de lei, iar Guvernul Germaniei – 1,2 mln de lei, oferiți prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în R. Moldova", gestionat de GIZ.

„S-au cheltuit șapte milioane de lei și acum nimeni să nu fie responsabil de această situație? Ca urmare a acestei experiențe vom ști cum să procedăm în cazul unor proiecte similare, dar asta nu înseamnă că cineva acum trebuie să lase mîinile în jos. Funcționarea eficientă a serviciului de salubrizare creat ține anume de autoritățile locale. Chemați-i pe rău-platnici în judecată. E neplăcut, dar altă soluție nu există", a subliniat directorul ADR Nord, Vitali Povonschi.

Source: moldpres.md

Keywords:

sat , deşeuri , servicii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1703
Populația:
1060 locuitori

Paşcani este un sat din cadrul comunei Manta, raionul Cahul. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Cahul și la 183 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1060 de oameni. Satul Pașcani a fost menționat documentar în anul 1703.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.