Go to section: Literature
25 may 2016, 15:00 Literature views 7169
25 may 2016, 15:00 Literature views 7169

A fost lansată o carte despre moldovenii care au cucerit lumea

Publicistul Denis Roşca a lansat ieri la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu" din capitală „Cartea de Aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova". În volum au fost incluse peste 1800 de biografii ale personalităţilor cu rădăcini basarabene, care au înregistrat realizări la nivel mondial, pe parcursul a două secole pînă în prezent, în diverse domenii şi în diferite colţuri ale lumii.

La eveniment au participat vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldova, Ion Tighineanu, academicianul Gheorghe Rusnac, şeful Biroului pentru Relaţii cu Diaspora, Valeriu Turea, scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă ş.a.

De asemenea, au fost prezenţi şi unii protagonişti ai cărţii, printre ei fiind sportivul Ion Lazarenco Tiron, unicul moldovean, care a trecut în înot strîmtoarea Lamanche, Canalul de Nord, şi strîmtoarea Gibraltar, precum şi Nistrul pe o distanţă de 238 de kilometri, în scopuri caritabile. Alături de autor a fost şi Andrei Carpenco, primul cetăţean al R. Moldova care a cucerit Everestul în anul 2009 şi a arborat drapelul nostru, R. Moldova fiind cea de-a 42-a ţară, care a înregistrat această performanţă.

Solicitat de MOLDPRES, scriitorul şi publicistul Vlad Pohilă a menţionat că această carte este de fapt un dicţionar enciclopedic, prin care autorul încearcă să ne convingă că R. Moldova este un pămînt al multor talente, fapt care trebuie să ne alunge orice complex de inferioritate.

Potrivit prefaţatorului, specificul lucrării prezintă performanţele Basarabiei şi ale Republicii Moldova într-o impresionantă diversitate etnică, protagoniştii ei fiind moldoveni, ruşi, ucraineni, polonezi, evrei, bulgari, găgăuzi etc., originari din ţara noastră.

„Această diversitate etnică este o mare bogăţie a poporului nostru. Deşi autorul are principii şi reguli proprii de elaborare a dicţionarului, acesta este totuşi o lucrare ştiinţifică, excelînd printr-o documentare rigidă. Un element impresionat este faptul că volumul beneficiază de un design reuşit, realizat de Iurie Burlacu", a precizat Vlad Pohilă.

La rîndul său, autorul cărţii, Denis Roşca a subliniat pentru agenţie că în această carte a pus accentul pe multiculturalismul ţării noastre.

„Am acoperit toată suprafaţa globului, descoperind personalităţi marcante, descendente din Basarabia şi R. Moldova. Sper ca această carte să fie un imbold puternic pentru tînăra generaţie, ca ea să devină mai curajoasă în acţiuni. Au deja în faţă peste 1800 de biografii ale personalităţilor din R.Moldova, care au reuşit ceea ce nu au reuşit alţii. Astfel, în fiecare domeniu pe care îl doresc să-l testeze, să ştie că deja există cale bătătorită de un moldovean", a accentuat Denis Roşca.

Volumul cuprinde 650 de pagini şi a apărut în 300 de exemplare, urmînd să fie reeditat într-o nouă redacţie. De asemenea, dicţionarul enciclopedic „Cartea de Aur a Basarabiei şi a Republicii Moldova" va fi tradus în alte limbi de circulaţie universală, inclusiv în cea engleză.

Reamintim, că multe informații despre Creaţia popularăLiteratura moldo-slavonăLiteratura medievalaLiteratura sec. XVIII – prima jumătate a sec. XIXLiteratura clasică a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XXLiteratura din Basarabia interbelică şi literatura din RASSMLiteratura contemporanăLiteratura postmodernistă și Biblioteca de literatură pot fi găsite la compartimentul «Cultura» al proiectului moldovenii.md

Source: www.moldpres.md

Keywords:

Chisinau , literatura , carte

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1422-1432
Populația:
2055 locuitori

Hădărăuţi este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Hădărăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hădărăuţi este situat la o distanţă de 12 km de oraşul şi staţia de cale ferată Ocniţa şi la 250 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2055 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Hădărăuți (la acea dată Hodoracinți) din ținutul Hotin, datează între anii 1422 și 1432.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.