23 april 2020, 15:35 Health 6376

Povestea unei femei care a trecut prin calvarul pe nume Covid-19

Viața sa a fost una obișnuită pînă în momentul în care a fost transportată la spital și i s-au prelevat probe pentru testul la noul tip de coronavirus.

Așa a început calvarul pe nume COVID-19 pentru Domnica Bujor, o locuitoare a capitalei, contabilă la Apă Canal Chișinău, care ne-a povestit greutățile prin care a trecut și ce a simțit, fiind la hotarul dintre viață și moarte, petrecînd zile la rînd în reanimare, fără nicio legătură cu cei dragi, dar și despre grija cu care a fost tratată de lucrătorii medicali de la Spitalul de Urgență, unde a petrecut mai bine de jumătate de lună.

Femeia presupune că s-a infectat în drum spre serviciu, unde a mers pînă în ultima zi, înainte să fie luată cu ambulanța. Aceasta ne-a relatat că inițial, asistenții medicali de la Serviciul de Urgență i-au spus că este vorba despre o faringită purulentă: „Primele simptome au apărut pe 27 martie, o tuse seacă și seara era febră. Am chemat salvarea, mi-au spus că am o faringită purulentă, am insistat să mă ia la spital, fiindcă din presă știam ce consecințe are Covid-19. M-au internat la Spitalul Ministerului Sănătății, pe la ora 21.00 seara, pentru testare. Dimineața, la 3.00, mi-au luat analiza din venă, din gît și nas și seara a venit medicul și mi-a spus că din păcate, testul s-a dovedit a fi pozitiv și am Covid-19. Am început tratamentul atunci seara, îmi dădeau cîte 2 pastile, dar nu știu de care. Dar sîmbătă starea mea s-a înrăutățit și duminică era și mai rea. Eram vreo 10 pacienți confirmați cu Covid-19 și ne-au dus la radiografie în alt bloc".

Rezultatul radiografiei nu dădea de bănuit, potrivit medicilor, însă starea pacientei se agrava: „Toată noaptea m-am sufocat, luni deja era a patra zi de internare, dar aveam o stare de moleșeală totală, putere nu aveam deloc, nu puteam să mișc degetele la mîini și la picioare".

În seara aceleiași zile au transportat-o la Spitalul de Urgență: „Nu am fost în stare nici să îmi schimb hainele. La 21.00 ne-au dus la Spitalul de Urgență, cînd am văzut reanimarea, a fost un șoc mare, credeam că mă vor interna în vreo secție. A început calvarul, 24 din 24 erau perfuzii, injecții foarte multe, colectau sîngele zilnic pentru analiză. Parcă aveam o stare de pierdere de memorie, nu mai știam în ce zi sînt și ce dată este", povestește femeia cu ochii în lacrimi.

Singurul lucru pe care a reușit să îl facă înainte de a fi conectată la aparatul de respirație artificială a fost să își sune fiica și să o anunțe unde se află. „Cînd intri în reanimare îți sînt luate toate obiectele personale, am rugat medicul de gardă să îmi permită să fac un apel, am sunat fiica și i-am spus unde voi fi. A fost un timp în care sunau la reanimare și li se spunea că starea este foarte gravă și medicii luptă pentru viața mea".

Ceea ce a ajutat-o să treacă mai ușor peste cele 10 zile petrecute în reanimare a fost atitudinea medicilor: „Am avut parte de atenție maximă, doi asistenți medicali la un pacient, medicul care era de gardă a venit de nenumărate ori, m-au conectat la respirație artificială. În renimare fiecare pacient era divizat cu sticlă transparentă și inițial eram doi, apoi au mai adus o bunicuță. În general, această reanimare a fost anterior prevăzută pentru cei după accidente".

Primele două zile nu a mîncat nimic, nici nu putea, însă nu simțea foame: „A treia zi au început să îmi dea mîncare, dar organismul a refuzat total mîncarea, medicii știau că nu mănînc și probabil îmi picurau ceva".

După cele 10 zile de reanimare, pacienta a fost transferată în secția chirurgie toracică a aceluiași spital, cu alte cîteva femei în salon. „Și acolo am avut parte de lucrători medicali foarte atenți. Doamna medic Aliona Anatolievna a fost ca un înger pentru noi toți, venea, ne ridica și dispoziția. Mai intram în discuție cu asistenții medicali, mi-au povestit că ei nu merg acasă, sînt cazați, hrăniți și se schimbă din tură în tură fără a-și vedea familiile. Toți lucrătorii medicali, inclusiv infirmierele, erau echipați foarte bine, cu costume, mănuși, măști, ochelari".

Aici, în secție, și-a primit lucrurile personale și a putut comunica mai des cu cei dragi, soțul, fiica, nepotul, contaminați și ei cu noul virus și internați în diferite spitale din Chișinău: „Ne-au adus la fiecare sacul cu lucruri personale, pe care era scris „pericol biologic". Încă nu aveam puteri, nici să îmi schimb hainele. Toate 8 zile cît am stat în secția de chirurgie toracică ne-au spus să stăm doar pe burtă, pentru că au fost afectați plămînii. Deodată îți este greu, dar apoi cînd te gîndești că este eficient, nici nu observi. În salon era totul, apă caldă, baie și veceu, era reparație, lampă luminiscentă care dezinfecta spațiul, aeriseam permanent. Pofta de mîncare a revenit, dar tare greu, ne hrăneau bine, diversificat", ne-a relatat femeia.

Pe 15 aprilie, doamna Domnica a dat testul repetat la Covid-19, iar a doua zi, a fost externată acasă: „Medicul care m-a tratat era foarte bucuros și mi-a spus că sînt primul pacient tratat de Covid-19 la Institutul de Urgență".

S-a bucurat foarte mult că a ajuns acasă în sfîrșit, sănătoasă. Singurul lucru care a întristat-o a fost apartamentul absolut pustiu... toată familia sa încă era internată: „Am început să plîng, nu am trăit singură niciodată, nici măcar o zi, mai ales după spital".

Paștele, însă, nu avea să îl petreacă în singurătate: „Sîmbătă au venit acasă fiica și nepotul, nu îmi venea să cred. Dar și rudele au avut grijă, ne-au adus lactate, chefir, iaurt, un borcan de zeamă, pîine, de toate. Această susținere a lor a venit din suflet, ca să simțim și noi această sărbătoare".

Deși este sănătoasă, doamna Domnica spune că încă nu are puteri la fel ca pînă la boală, iar medicii i-au recomandat să petreacă în carantină următoarele 14 zile.

Femeia se simte o norocoasă, ținînd cont de faptul că are mai multe probleme de sănătate, precum tensiune arterială, cardiopatie la inimă și diabet zaharat.