|
Şapte reguli care ne vor permite să trăim pînă la 90-100 de ani
Renumitul cardiolog american, Clyde Yancy, a declarat că fiecare om are o şansă de 90 la suta să devină un longeviv şi să sărbătorească ziua lui de naştere la nouăzeci sau la o sută de ani. Pentru a face acest lucru, el trebuie doar să urmeze şapte principii simple.
Potrivit medicului, fiecare persoană concretă este în stare să atingă o stare optimă de sănătate, îndeplinind următoarele acţiuni.
În primul rînd. Duceţi o viaţă activă. Lipsa de activitate fizică ia aproape patru ani de viaţă. Oamenii care sînt inactivi, din punct de vedere fizic, de doua ori mai des sînt predispuşi riscului de maladii cardiace şi de accident vascular cerebral.
În al doilea rînd. Cunoaşteţi şi controlaţi nivelul de colesterol. Nivelul înalt de colesterol în sînge poate duce la acumularea depozitelor de grăsime în artere şi majora riscul de maladii cardiace şi de accident vascular cerebral.
În al treilea rînd. Urmaţi o dietă sănătoasă. Nutriţia corectă este unul dintre elementele cele mai importante, care vor îmbunătăţi sănătatea. Urmaţi această regulă, deoarece este foarte uşoară. Pentru a menţine o sănătate bună, este deosebit de important să consumaţi o cantitate mare de fibre, cereale, legume şi fructe proaspete.
În al patrulea rînd. Cunoaşteţi şi controlaţi tensiunea arterială. Hipertensiunea arterială este adesea numită "ucigaşul tacit". Ca rezultat, oamenii pot reduce riscul de accident vascular cerebral cu 40% şi riscul de atac de cord - cu 25%.
În al cincilea rînd. Menţineţi o greutate sănătoasă. Excesul de greutate este un factor major de risc pentru bolile de inimă şi accident vascular cerebral. Obezitatea poate reduce speranţa de viaţă cu aproape patru ani. Obezitatea este complicată cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială. Din cauza abundenţei de grăsimi de origine animalieră creşte semnificativ numărul de persoane care suferă de nivelul ridicat de colesterol în organism. Iar hipodinamia se întîlneşte aproape la fiecare al doilea locuitor urban modern.
În al şaselea rînd. Diabetul măreşte riscul de hipertensiune arterială, ateroscleroză, boli de inimă coronariene şi accident vascular cerebral, în special, dacă nivelul de zahăr în sînge este controlat insuficient.
În al şaptea rînd. Nu fumaţi. Zeci de mii de oameni mor prematur în fiecare an din cauza consumului de tutun şi pe mii de non-fumători îi aşteaptă aceeaşi soarta din cauza fumatului pasiv. Odată ce persoana renunţă la fumat, riscul maladiilor de inimă şi de accident vascular cerebral începe să scadă. După 15 ani, ameninţarea nu va fi mai mare, decît cea la un nefumător.
Clyde Yancy este sigur că transformarea oamenilor în longevivii centenari va contribui la economisirea miliardelor de dolari pentru economie prin reducerea costurilor de tratare a bolilor cardiovasculare. Oamenii înşişi vor economisi banii lor proprii, dacă vor urma sfaturile, deoarece aceștia nu vor fi cheltuiți pentru tratamente.
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1957
- Populația:
- 2900 locuitori
Crasnoe este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Slobozia și la 110 km de Chișinău. Populaţia orașului Crasnoe alcătuia 2 900 de oameni în anul 2010. Orașul Crasnoe a fost înființat în anul 1957.
Comments
(0)