|
Moldovenii chemați să decidă vor sau nu publicitate la alcool
Alcoolul este factorul nociv numărul unu pentru sănătatea populaţiei din Republica Moldova. Reducerea consumului de alcool, dar și limitarea publicității agresive a produselor alcoolice este tema unui proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății.
Potrivit notei informative care însoțește actul normativ, acesta „este impus de imperativul zilei, în care se află Republica Moldova la capitolul consumului de alcool şi consecinţele asupra sănătăţii publice".
Proiectul hotărârii Guvernului, semnat de fostul ministru adjunct Svetlana Cotelea, are drept scop transpunerea unor recomandări ai legislației europene cu privire la consumul de alcool de către persoanele tinere, în special copii şi adolescenţi.
Autorul proiectului hotărârii Guvernului „Cu privire la aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative" din domeniul controlului alcoolului susține că beneficiile aprobării și implementării legii se va cuantifica în vieţi omeneşti salvate.
Singurii care ar avea de pierdut de pe urma promulgării legii ar fi companiile de publicitate şi autorităţile publice locale, care beneficiază de taxe în valoare estimativă de circa 10 milioane de lei.
Republica Moldova se numără printre ţările cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor în rândul populaţiei adulte. Conform raportului din anul 2014, al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie consumul mediu este de 16,8 litri anual. Persoanele de peste 15 ani consumă bere, în 30,4% din cazuri, vin – în 5,1% din cazuri şi tărie – în 64,5%.
Una din principalele prevederi noi ale proiectului ține de completarea actelor legislative în vigoare cu noţiuni suplimentare privind tipurile de producţie alcoolică. Dacă documentul va trece toate avizele, „berea", „berea specială", „băutură pe bază de bere" nu va mai fi un produs alimentar, cum este acum, ci un produs alcoolic. Mai mult, proiectul reglementează interdicţii privind publicitatea directă sau indirectă a producţiei alcoolice, inclusiv a berii. Restricţionarea publicităţii la băuturile spirtoase, inclusiv prin utilizarea ecranelor TV publicitare în mijloacele de transport, orice alt loc public vizează atât băuturile locale, cât şi băuturi spirtoase, altele decât cele autohtone.
Până marți, 25 august 2015, Ministerul Sănătăţii așteaptă sugestii pentru definitivarea proiectului de lege menţionat.
Alcoolismul în Moldova
Consumă alcool 85% dintre bărbați și 72% dintre femei. Rata standardizată a mortalităţii legată de consumul de alcool în Moldova este de cca 222 cazuri la 100 mii locuitori, una din cea mai înaltă din lume. În evidenţa instituţiilor medico – sanitare publice se află 47 mii persoane cu alcoolism cronic, din care circa 15% sunt femei. În anul 2014 au fost trataţi circa 8 600 de pacienţi în staţionar. Costul unui caz tratat al psihozei alcoolice este de cca 5800 lei şi peste 14 mii în tratament ambulatoriu. Cheltuielile sunt suportate în mare parte din bugetul de stat.
Source:
- Еще несколько молдаван вернулись домой из Ливана
- В Кишиневе состоится грандиозный концерт Константина Московича, Тамары Гвердцители и группы ABBORN ©
- Правительство усиливает специальную защиту детей от вывоза за границу и незаконного удержания
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Эффективная чистка печени всего одним стаканом этого напитка
- Вы не можете спать, у вас ломкие ногти и выпадают волосы? Вот то, что вы пропустили
- Памятка для родителей
- Что происходит в организме после употребления Кока-Колы
- Дети и старики всегда помогут в трудную минуту...
- Чистка сосудов: рецепт отвара из семян льна
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1670
- Populația:
- 3516 locuitori
Opaci este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Opaci este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Căușeni și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3516 oameni. Satul Opaci a fost menționat documentar în anul 1670.
Comments
(0)