26 may 2014, 15:21 Health views 6400
Nereguli în mai multe farmacii din țară
Photo: noi.md
26 may 2014, 15:21 Health views 6400

Nereguli în mai multe farmacii din țară

Aproape 600 de încălcări au fost depistate în farmaciile din țară, în urma controalelor efectuate de reprezentanții Agenției Medicamentului pe parcursul anului trecut.

Cele mai multe abateri descoperite țin de comercializarea medicamentelor în lipsa instrucțiunilor în limba de stat – peste 200 de cazuri. În alte peste 100 de cazuri a fost constatată încălcarea regulilor de eliberare a medicamentelor, iar în circa 80 de farmacii medicamentele erau păstrate în condiții inadecvate. Totodată, au fost depistate cazuri de comercializare de psihotrope și stupefiante fără autorizație, activitate farmaceutică exercitată de nespecialiști. În urma încălcărilor depistate în farmacii, au fost întocmite peste 300 de procese verbale și aplicate amenzi.

Anul trecut, Agenția Medicamentului a recepționat și examinat circa 145 de petiții din partea consumatorilor. Oamenii s-au plîns în mare parte de absența unor medicamente în farmacii, lipsa instrucțiunilor în ambalajele secundare și de prețul preparatelor.

Precizăm că în anul 2012 au fost depistate peste 1000 de încălcări în farmacii.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
240 locuitori

Crasnoe este un sat din cadrul orașului Grigoriopol din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 1 km de orașul Grigoriopol și la 115 km de Chișinău. Populaţia satului Crasnoe alcătuia 240 de oameni în anul 2011. Satul Crasnoe a fost înființat în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.